15 iulie este ultima zi de înscriere la Murals of Youth, festivalul de artă murală dedicat liceenilor

by Bianca Baraboi

Între 30 august și 1 septembrie va avea loc, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, a doua ediție a Murals of Youth, festivalul de artă murală dedicat liceenilor. Tinerii care vor să participe la concurs trebuie să trimită schițe, portofolii și detalii de înregistrare până în data de 15 iulie 2024, pe adresa de email a Comunității 156, organizatorul evenimentului.

După această dată, va avea loc selecția elevilor, efectuată de un juriu format din patru artiști, iar în luna iulie vor fi anunțați participanții la concurs. Singura condiție pentru concurenți este să fie elevi de liceu (clasele IX-XII).


“Succesul pe care l-a avut evenimentul anul trecut ne-a surprins într-un mod extrem de plăcut, astfel încât această a doua ediție a venit ca o continuare firească. De data aceasta, însă, evenimentul este unul de anvergură internațională. Vom avea și o mulțime de surprize pentru participanți și suntem convinși că tinerii care vor participa vor descoperi multe oportunități de afirmare”, a declarat prof. Sergiu Georgian
Mazerschi, organizatorul festivalului.


“Am participat la Murals of Youth anul trecut din curiozitate și pot spune că a fost una dintre cele mai incredibile experiențe din viața mea. A fost o adevărată onoare să-mi văd lucrarea expusă în Piața Unirii și să fiu parte dintr-o comunitate globală de tineri artiști. Am învățat foarte multe despre arta murală, am cunoscut oameni talentați și pasionați, și am câștigat o vizibilitate extraordinară pentru munca mea. Sper ca toți
tinerii pasionați de arta murală să se înscrie la concurs. Nu doar că veți avea ocazia să vă expuneți lucrările, dar veți trăi și o experiență de neuitat, iar câștigător nu este cel care ia premiul în bani, câștigător ești deja din momentul în care te-ai înscris la acest concurs”, a declarat Elian Orban, participant al ediției din 2023.

Premii în bani pentru câștigători


Concursul “Murals of Youth” se adresează liceenilor pasionați de arta murală, care vor avea, astfel, oportunitatea de a-și demonstra creativitatea și abilitățile artistice.
Pe lângă vizibilitatea extraordinară pe care o vor câștiga prin intermediul operelor lor expuse în Piața Unirii, câștigătorii vor fi recompensați cu premii în bani: 300 de euro pentru locul întâi, 200 de euro pentru locul al doilea și 100 de euro pentru locul al treilea.


”Murals of Youth este mai mult decât un simplu concurs de artă. Este o celebrare a creativității și a talentului tinerilor din întreaga lume. Piața Unirii din Cluj-Napoca devine o pânză imensă pe care acești artiști își pot exprima viziunea și ideile, aducând mai multă culoare orașului nostru. Sunt profund impresionat de pasiunea și originalitatea pe care le-am văzut anul trecut și abia aștept să descopăr creațiile din acest an. Îi încurajez pe toți elevii de liceu care au o pasiune pentru arta murală să se înscrie și să profite de această oportunitate unică de a-și prezenta talentul într-un cadru internațional”, a declarat prof. Sergiu Georgian Mazerschi, organizatorul festivalului.


Despre Comunitatea 156
Un proiect inițiat de prof. Sergiu Georgian Mazerschi, demarat ca și activitate extrașcolară în anul 2021, Comunitatea 156 este formată din elevi, foști elevi și profesori ai Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. Scopul comunității este schimbarea felului în care este privit sistemul de învățământ din
România, prin organizarea de activități extrașcolare care nu se regăsesc în curriculă, pentru a pregăti elevii să devină profesioniști, oameni care să aducă un plus de valoare societății. De asemenea, membrii Comunității 156 își propun să ajute la organizarea unor astfel de comunități în cât mai multe școli din România.


Despre Sergiu Georgian Mazerschi
Sergiu Georgian Mazerschi a absolvit Liceul de Artă George Apostu din Bacău, iar în 2003 a obținut diploma de grafician în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj- Napoca. În 2007, a devenit absolvent al cursurilor de Multimedia Design (2 ani) organizate de Academia Tehnică din Copenhaga. Din 2009, a început să predea la Liceul de Arte Plastice „George Apostu” din Bacău, după care s-a transferat la Liceul
de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, mai exact, în 2017, odată cu începerea studiilor doctorale în cadrul U.A.D. Cluj-Napoca. Începând cu 2014, Mazerschi și-a intensificat activitatea artistică și a obținut Premiul Juriului la Anuala U.A.P. – filiala Bacău. Participă la diferite expoziții de grup și expune, anual, lucrări
în cadrul expozițiilor personale.
Artist plastic, Georgian nu se rezumă la arta de șevalet, exprimându-se pe suprafețe de diferite dimensiuni, folosind diferite tehnici. Semnătura lui artistică o reprezintă „stickerul”, ca metaforă a interacțiunii dintre oameni, metaforă pe care o folosește în murale de mari dimensiuni, în arta de șevalet, pe diferite obiecte pe care le decorează. Pasiunea lui pentru stickere, combinată cu dorința de a crea lucruri noi, originale, l-au făcut să realizeze un portofoliu sub forma unei cărți de stickere.

Pentru detalii și înscrieri, trimiteți un e-mail pe comunitatea156@gmail.com.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza