2.500 de transplanturi renale realizate la Cluj, în 30 de ani

by Oana Spiru

Azi, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal sărbătorește realizarea a 2.500 de transplanturi renale, o bornă extraordinară ce marchează peste 30 de ani de devotament, inovație și îngrijire profundă.

„În aceste decenii de activitate, Institutul a devenit un etalon al excelenței medicale și umane. Fiecare dintre cele 2.500 de intervenții reprezintă o poveste de luptă, de curaj și de speranță. Fiecare transplant înseamnă o nouă șansă la viață, o șansă pe care noi, ca echipă, ne-am asumat-o cu responsabilitate și dăruire.

Cu recunoștință profundă, transmitem mulțumiri tuturor familiilor donatorilor care au făcut acest lucru posibil, pacienților care ne-au încredințat viețile lor, familiilor lor și celor dragi care au fost alături de ei în această călătorie dificilă. Mulțumim echipei noastre medicale, cu profesionalismul, dedicarea și pasiunea lor, au făcut posibilă fiecare transplant cu succes. 2500 de vieți salvate sunt rezultatul muncii noastre comune și al colaborării strânse dintre toți cei implicați”, a transmis coordonatorul echipei de transplant ICUTR, conf. Dr. Florin Elec.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza