Potrivit noului program ”Rabla” valabil din data de 1 Iulie persoanele care aleg să își caseze mașinile ce întrunesc 15 ani de vechime o primă de 3.000 de lei necondiționată de folosirea acesteia pentru achiziționarea unei noi mașini. Anunțul îi aparține Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor Tanczos Barna.
”Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale. Un program Rabla local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie. Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi. Azi dimineaţă am avut o discuţie cu domnul ministru Cseke despre reţeaua naţională de staţii de încărcare. ” a subliniat ministrul într-o conferință de presă. Acesta a adăugat totodată că nu mai puțin de 17.000 de stații de încărcare vor fi amplasate până în 2026 cu finanțare din PNRR cu mențiunea că în zonele rezidențiale acestea vor fi indispensabile pentru un număr tot mai mare de șoferi ai mașinilor electrice.
”Eu sunt convins de faptul că va fi nevoie, pe termen mediu şi lung, de foarte multe staţii în zona rezidenţială, unde în timpul nopţii, în parcările de lângă blocuri pot fi încărcate maşinile electrice. Avem o viziune foarte clară şi un plan foarte bine gândit de susţinere a acestei industrii, a acestei revoluţii prin care parcul auto din România va fi schimbat radical în câţiva ani.” a mai comunicat Ministrul Mediului, Tanczos Barna.