Poate că e un cuvânt greu, pe care ne ferim să îl rostim. Însă, în realitate din păcate, mulți oameni ajung să facă cunoștință cu el. S-au luptat cu el sau au învățat să îl accepte, l-au renegat și apoi l-au îmbrățișat. Sunt multe povești ale supraviețuitorilor însă, care stau mărturie că se poate: există viață și după cancer!
Un lucru e cert cu siguranță: împreună și cu ajutor și sprijin treci mai ușor peste și prin această boală. Sunt multe asociații care oferă sprijin și ajutor persoanelor care trec prin cancer.
Azi, 4 februarie, e ziua în care toată lumea își îndreaptă atenția către ei: cei care au “experimentat” cancerul! E un moment în care pot fi călăuze pentru cei care trec acum prin cancer și care au nevoie de un instrument de ghidaj pentru a ieși la lumină! Le aflăm mărturiile și le cunoaștem poveștile în rândurile următoare, luptătorilor neînfricați de la Asociația Oameni Buni.
Alina Nistor: De 7 ani și câteva luni, sărbătoresc această zi în fiecare zi…Acum 7 ani, era cu necaz, durere, deznădejde, totul era întunecat. Acum, este plin de speranță, încredere, bucurie, culoare, lumină și sunt înconjurată de oameni buni și prieteni noi. Nu vreau să spun că mi-am învățat lecția, pentru că, cât timp trăim, învățăm… Dar știu sigur că niciun bolnav de cancer nu vrea să fie privit cu milă. Toți ducem “povara” cu foarte multă demnitate. Nu cerem nimic niciodată… Dar credeți-mă, un telefon face minuni, vă rog doar să nu spuneți că suntem puternici sau că va fi bine … 
Un telefon este bine venit și după 7 ani 
Aș vrea să învățați din experiențele altora și să mergeți regulat la controale medicale, pentru că, depistat în faza precoce, cancerul poate fi vindecat mai ușor. Cancerul nu doare… Fiți atenți la semnele transmise de corp și nu amânați vizita la medic… Mergeti la medic ACUM!
O analiză de sânge, o ecografie, colonoscopie, mamografie, un Papanicolau sau un PSA făcut la timp, vă pot scuti de chinul unui tratament oncologic.Dacă aveți cunoștințe care trec prin cancer, spuneți-le de Asociația Oameni Buni – sunt oameni din toată țara care au învățat că ÎMPREUNĂ este mai ușor de dus această luptă, nu trebuie să stea izolați și unde-s doi, PUTEREA crește! 
Iubiți viața și trăiți-o la maxim din toți porii!!! Avem doar una! Trăiți clipa!
Sorina Fetche: “A mai trecut un an prin noi, a fost și soare, au fost și ploi!”
Exact asta simt, la un an de zile de când am împărtășit gândurile mele legate de această zi care semnifică atât de multe pentru mine. Și da, așa cum spune mai departe și cântecul, important este că ați fost aici cu mine. Că am împărtășit atât de multe trăiri, sentimente, emoții, evenimente, ateliere. Este un an atât de special în care viața mea s-a îmbogățit cu prietenii pe viață.Astăzi dragii mei, sărbătoresc cu voi izbanda unui an care a trecut și la finalul căruia suntem tot aici, mai puternici, mai frumoși, mai hotărâți să facem din fiecare zi din viața noastră o sărbătoare. Alături de Oameni Buni, am transmis anul acesta prin toate mijloacele posibile că a avea cancer nu înseamnă sfârșitul, ci doar un nou început. Am vrut să fiu auzită și văzută, iar Asociația mi-a oferit ocazia să fac asta prin intermediul unui proiect extraordinar, OnCool Art, datorită căruia pot arăta altor oameni că nu sunt singuri, că nu trebuie să treacă singuri prin această încercare a vieții. Datorită acestui proiect, împreună cu alți luptători, azi zâmbim din niște tablouri care sunt expuse în clinici de tratament pentru cancer, dând acestui cuvânt urât un nou înțeles.Îmi doresc ca fiecare om care îmi vede tabloul să simtă energia mea, dorința nespusă de a învinge, forța cu care cred în minunile vieții și mai ales, îmi doresc din suflet ca acest diagnostic să le aducă doar înțelepciunea de a vedea cât de incredibil de frumoasă este viața asta.
Ziua de 4 februarie este ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Este ziua mea, și a ta, și a ta, și a ta….. Și ca orice aniversare, ea trebuie sărbătorită. Cu cât mai mulți dintre noi cei care trecem prin ea o sărbătorim, cu atât va ajunge mai repede ca această boală să nu mai fie cauza de disperare, depresie și durere, ci să fie tratată exact așa cum este, ca o afecțiune cronică, la fel ca atâtea altele.Așadar, vă invit azi să vă alăturați în acest demers de conștientizare, sprijinire și încurajare a tuturor celor care trec prin cancer și o fac singuri, în deznădejde și tristețe, precum și a celor care încearcă să ascundă de ce și cum ar fi vinovați că trec prin așa ceva. Dar vă invit să-i susțineți și pe cei care sunt curajoși și luptători, astfel încât mesajul lor să ajungă cât mai departe.Iar pe voi, dragii mei frați și surori, vă invit să dăm mână cu mână și să strigăm în gura mare cât de mult ne-a unit acest diagnostic și cum am învățat să ne trăim viața la maxim prin intermediul lui.Și nu uitați! Prevenția este cel mai bun lucru pe care îl putem face. Să previi este mereu mai ușor decât să vindeci, așa că mergeți la controalele periodice.
Christa Scheel: O luptă înseamnă poate ceva pornit din ură … , dar nu simt că povestea mea reprezintă o luptă. Simt în adâncul sufletului că a fost o trezire dintr-o realitate în care nu-mi știam exact locul, loc pe care încercam să-l găsesc în subconștient. Sunt sigură că reușeam să mă trezesc din acea realitate și fără “subiectul” luptei pe care o aniversăm azi, dar sunt atât de fericită de tot ce am întâlnit de la începutul acestei povești. E minunat să ai atâția oameni frumoși și buni în jur, la fiecare pas. E magic să întâlnești Oamenii Buni, acolo unde totul e atât de frumos, cald, sigur, colorat, vesel și plin de dragoste, susținere, înțelegere și încredere. “Prin cancer nimeni nu trebuie să treacă singur” este cel mai frumos gând împărtășit prin mici gesturi, sfaturi, încurajări, susțineri, zâmbete, îmbrățișări și simple inimioare trimise din toate colțurile țării, în minunata familie Oamenii Buni. Oameni buni , vă iubesc și cu voi împreună trecem zâmbind și cântând peste toate barierele.
Adela Boila: În timp, am înțeles că boala oncologică (cancerul) nu este ceva ce mă definește, nu este o etichetă care s-a lipit de mine și nu mai pleacă de acolo, sunt tot eu, aceeași fată optimistă, visătoare, plină de viață cu planuri și gânduri mărețe, care vrea să își trăiască viața în cel mai frumos mod posibil. Cancerul este doar ceva ce mi se întâmplă. Nu a fost ușor deloc, dar când am ajuns să înțeleg acest lucru parcă totul s-a schimbat. Am reușit să privesc boala ca pe o lecție care a venit să mă învețe ceva, o experiență de viață care îmi modelează caracterul, mă învață să-mi cunosc limitele, să le ating, și mai mult decât atât să le depășesc. Am trăit momente divine, înălțătoare, presărate printre toate acele stări de tristețe și disperare. A fost o călătorie către sine, dureroasă de multe ori, dar care m-a ajutat să descopăr aceea versiune ”mai bună” a eu-lui meu. Pentru toate acestea sunt atât de recunoscătoare! Și încerc ori de câte ori e posibil să nu mă mai întreb De ce eu?, ci mă rog lui Dumnezeu mereu să îmi dea putere să pot duce cu bine toate cele ce îmi sunt scrise. Este viața mea cea pe care o trăiesc, cu bune și rele la un loc, și nu aș schimba nimic la ea!
Lili Rakoczi: Zilele trecute am împlinit un an. Un an de la aflarea diagnosticului: carcinom mamar invaziv. Așa se numea cancerul meu. Așa, plus o mulțime de alte cuvinte în completare, cuvinte necunoscute. Cuvinte de neacceptat. Situație de neînțeles și de neacceptat. Pentru un timp… În cazul meu, un timp foarte scurt.Am înțeles destul de repede că toate au un timp al lor. Refuzul acceptării diagnosticului, întrebările care îți ocupă zilele și nopțile, acceptarea, resetarea, plânsul și resemnarea. Partea proastă este că sunt lucruri care nu au un răspuns și nu au o rezolvare. Partea bună este că altele au.
Așa că eu, “șifonată” bine după câteva săptămâni de așteptări și incertitudini, nopți nedormite și plâns cât încape, am înțeles că pentru mine nu există abandon. Voi face tot ce trebuie să mă vindec. Și am aflat că sunt foarte norocoasă pentru că ai mei, soțul, fiica, mama au stat mereu alături de mine, iar sora mea a zburat mii de kilometri să fie aici când mi-a fost greu. Prietenii adevărați au fost aproape, medicii și-au făcut treaba profesionist, iar eu am parcurs cu răbdare toate etapele tratamentului în cele nouă luni cât a durat.Sunt norocoasă pentru că am ales să caut oameni care, asemenea mie, aveau experiența confruntării cu acest diagnostic, și sunt norocoasă că i-am găsit și am descoperit astfel forța incredibilă pe care toți o avem în noi fără să fim conștienți de ea.Sunt norocoasă pentru că am cunoscut oameni noi și deosebiți, adevărate surse de inspirație, cu care am legat prietenii pe viață.
Oana Stroe: După ziua Internațională a îmbrățișărilor, a pizzei și a clătitelor, puțin înainte de ziua îndrăgostiților, în calendarul modern al sărbătorilor se înscrie și această zi. O să vă întrebați de ce este nevoie să marchezi ceva trist, ceva ce aduce durere. Răspunsul este simplu – cu cât mai multă lume vorbește despre această zi cu atât șansa ca numărul persoanelor care se verifică împotriva bolii devine mai mare. Și doar prin conștientizare și informare se ajunge la prevenție. În 2010, când surpriza diagnosticului a căzut ca un buzdugan asupra mea, nu existau astfel de informări și nici campanii de conștientizare. Dacă existau, poate că viața mea și a altor persoane în situație asemănătoare mie ar fi fost altfel acum, mai bună, mai ușoară. Cancerul este o boală pasivă și parșivă, ce nu se arată decât când nu mai ai ce-i face și de aceea prevenția este atât de importantă. Eu i-as schimba numele din Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, în Ziua Conștientizării existenței lui. Asta presupune prevenție, control, dar și atenție și grijă față de cei ce se luptă cu această boală. Conștientizare a existenței a celor ce se luptă împotriva ei sau mai grav, pentru viață.
Ruxandra Caranfil: Am tot citit că noi suntem ca niște particule care pot vibra individual, sau putem fi parte dintr-o rețea și putem forma o echipă. Am citit și că „timpul” ar fi cel mai prețios dar pe care îl primim la naștere… și am înțeles că valoarea timpului este dată de lecțiile învățate și de oamenii care ne sunt alături în viață. Acum trei ani a fost momentul când am aflat că am melanom, și primul lucru pe care mi l-a spus cineva, a fost că speranța mea de viață este limitată la o cifră mică… și cine a citit măcar o data despre cancer, știe că timpul se măsoară în „speranță de viață”. Și cum doar Dumnezeu poate decide timpul nostru pe Pământ, tot El le-a așezat pe toate în cel mai bun mod, și mi-a adus îngerii mei pe pământ care au făcut ca povestea aceasta complicată să fie mai ușoară. Dacă aș spune că le sunt recunoscătoare, ar fi prea puțin. Cuvântul „cancer” are puterea de a speria, a îndepărta sau, dimpotrivă, de a apropia oamenii, și poate naște prietenii minunate. O îmbrățișare, un mesaj sau un apel fac diferența și pansează cumva și sufletul. O altă lecție importantă este prevenția, mersul regulat la medic pentru controale de rutină, tocmai pentru a evita sau a afla cât mai repede de o eventuală afecțiune care poate pune în pericol viața. Ar mai fi multe de spus… Avem Timp pentru toate!
Alina Daczer: Cancerul a venit pe neașteptate în viața mea. Aveam totul: o căsnicie fericită, o fiică realizată și un job care mi se potrivea perfect. Dar aveam să aflu că mă pierdusem de fapt pe mine… 
Această boală a trezit în mine toate simțurile… care intraseră într-un soi de amorțeală… rutină. Am renăscut… am descoperit cât sunt de puternică, de frumoasă și că pot realiza lucruri de care nu credeam că sunt în stare. Când v-am cunoscut pe voi, Asociația Oameni Buni, mi-ați dat aripi să zbor, să mă înalț spre infinit și un vis măreț s-a născut în mine: acela de a aduce Asociația Oameni Buni la Baia Mare. Nu știam cum voi face asta, dar am știut că voi reuși. Știam că voi fi lumină și speranță în viața celor care trec printr-un diagnostic oncologic. Voi m-ați susținut și ați fost mereu lângă mine. Visul meu a devenit realitate! Pe 10 februarie împlinim un an de activitate la Baia Mare. Ce mi-aș putea dori mai mult de atât? Împreună suntem mai puternici și lupta e mai ușoară.
sursa info: Asociația Oameni Buni
este parte a
