50 de tone de baloți de fân s-au făcut scrum! Un incendiu a cuprins o gospodărie clujeană

by Christian Suciu

Un detașament de pompieri s-a luptat vreme de 3 ore cu flăcările unui incendiu ce a cuprins o gospodărie din localitatea Zorenii de Vale, din județul Cluj. Conform informațiilor furnizate de autorități, o țigară aruncată neglijent a fost suficient pentru a declașa o vâlvătaie ce a înghițit peste 50 de tone de baloți de fân.

” Pompierii din cadrul Gărzii de Pompieri Mociu au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge o stivă de cca 50 tone de baloți de fân dintr-o gospodărie situată în localitatea Zorenii de Vale. La fața locului a fost dislocat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru stins incendii care au găsit stiva de baloți cuprinsă în totalitate de flăcări. Intervenția a durat peste trei ore și a evitat propagarea focului la anexele gospodărești aflate în apropiere. Cauza probabilă a incendiului a fost o țigară aprinsă aruncată neglijent.” informează reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza