740 de pachete pentru sărbătoarea Crăciunului 2024, oferite persoanelor nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Clujului

by Bianca Baraboi

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit marți cu persoanele aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda.

Astfel, în curtea Centrului Eparhial din Piața Avram Iancu, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a oferit 440 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile de iarnă.

foto Darius Echim / Mitropolia Clujului

În total, au fost pregătite 740 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.

Înainte de a le oferi darurile, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat importanța sărbătorii Nașterii Domnului și faptul că Hristos ne învață pe toți să fim buni și să ne ajutăm aproapele.

„Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cel mai mare dar îl face cerul pământului, trimițându-l pe Domnul Hristos să se nască și să crească, să ne mântuiască. Plecând de la faptul că Crăciunul este sărbătoarea darurilor, încercăm și noi, oamenii, la măsura noastră, să ne facem daruri unii altora. Așadar, vă oferim darul nostru mic, rugându-L pe Dumnezeu să vă dea darul cel mare, să vă binecuvânteze cu sănătate și ajutor în toate”, le-a transmis Mitropolitul Andrei.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza