Incendiu devastator la o casă din comuna Fizeșu Gherlii

by Bianca Baraboi

Două echipaje din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Fizeșu Gherlii. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 17:25, iar la fața locului s-a deplasat inițial echipajul de la Punctul de Lucru Gherla. Pentru a gestiona eficient situația, forțele au fost suplimentate cu o autospecială cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Dej.

Flăcările au cuprins generalizat acoperișul casei, afectând o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați. Din păcate, incendiul a provocat pagube semnificative și în interiorul locuinței, fiind favorizat de materialele combustibile care compuneau izolația casei.

Din fericire, pe parcursul intervenției nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale. Echipajele de pompieri au beneficiat și de sprijinul voluntarilor din cadrul SVSU Fizeșu Gherlii, care au contribuit activ la lichidarea incendiului.

Conform primelor cercetări, incendiul ar fi fost provocat de un trăsnet, acesta fiind factorul declanșator al flăcărilor ce au cuprins rapid locuința.

Pompierii reamintesc importanța verificării instalațiilor electrice și a sistemelor de protecție împotriva trăsnetului pentru a preveni astfel de evenimente nefericite.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza