Copiii din mediul rural, către Ministrul Educației: ”Întoarcerea la școală pentru 10 zile, fără un plan de măsuri care să ne protejeze, este riscantă!”

by Cristina Mihaila

Reprezentanţii copiilor din mediul rural din programele Fundației World Vision România au trimis o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei şi Cercetării, prin care cer revizuirea unora dintre deciziile cu privire la modul în care se va desfăşura şcoala în perioada următoare. În plus, elevii i-au transmis ministrului problemele şi temerile cu care se confruntă din cauza incertitudinii din învăţământul din România şi presiunii care se pune atât pe ei, cât şi pe cadrele didactice şi părinţi.

Concret, elevii solicită Ministerului Educaţiei un plan de măsuri concrete care să asigure atât infrastructura necesară pentru protecţia copiilor şi a profesorilor, cât şi eficienţa actului educaţional în aceste condiţii înainte de întoarcerea la şcoală. Planul de măsuri trebuie comunicat clar, pentru ca toţi cei implicaţi în sistemul de învăţământ să se simtă în siguranţă atunci când se vor întoarce la şcoală.

Până la acest moment, elevilor din ani terminali doar li s-a transmis că trebuie să reia şcoala pentru zece zile, înainte de a da examenele, însă nu li s-a comunicat cum vor fi protejaţi concret şi nici cum se asigură autorităţile de eficienţa pe care aceste zece zile de şcoală o au în pregătirea lor pentru examenele naţionale.

De asemenea, copiii cer revizuirea ordinului de ministru privind obligativitatea prezenței la cursurile online și realizarea unei platforme standard la nivel național pe care să lucreze toți elevii, măsuri în lipsa cărora se accentuează și mai mult discrepanţele dintre rural şi urban, dintre cei cu venituri și cei vulnerabili.

Redăm mai jos scrisoarea copiilor din programele World Vision România:

”Stimată Doamnă Ministru,

Suntem un colectiv de copii din mediul rural beneficiari ai programelor fundației World Vision România și vă scriem aceste rânduri pentru a ne exprima opinia cu privire la situația actuală a sistemului de învățământ.

Suntem izolați în case de aproape două luni. Atât noi, cât și părinții și profesorii noștri am căutat soluții pentru a nu pierde legătura cu școala. Ne-am mutat pe internet – fiecare școală, oră, profesor, clasă, cum a putut și cum s-a priceput, după resurse și posibilități. Facem ore pe Skype, Zoom, Google Classroom, Microsoft Teams, pe WhatsApp sau în grupuri de Facebook.

Facem eforturi să ne adaptăm la această nouă realitate, dar ne este tuturor greu. Avem colegi care în această perioadă au rămas în urmă cu materia, nu fiindcă au „chiulit” de la orele online, ci pentru că pur și simplu nu au acces la ele. Alții dintre noi se luptă cu pierderea motivației și dificultatea de a se concentra.

Vă scriem cu privire la trei probleme a căror rezolvare stă în mâinile dumneavoastră.

Prima problemă: Vrem un plan de măsuri concrete care să ne asigure că suntem în siguranţă la şcoală

Doamnă ministru, se discută în ultima perioada despre reîntoarcerea la şcoală, vedem la televizor dezbateri, aflăm despre riscuri şi despre faptul că sistemul de educaţie nu este pregătit. Apoi, aflăm că elevii reiau şcoala din septembrie, dar cei din ani terminali trebuie să se întoarcă pentru zece zile la şcoală, înainte de examene.

Nu ni s-a comunicat nimic care să ne ofere siguranţă, nouă şi familiilor noastră. Vom avea măşti? Cum se va face distanţarea socială în clasele în care băncile sunt efectiv lipite una de cealaltă? Noi, copiii din mediul rural, cum vom ajunge la şcoală? Există transport? În cazul fericit în care există, acesta este sigur? Cum ne vor ajuta concret cele zece zile în pregătirea noastră?

Avem prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Prin urmare, vă rugăm să ne răspundeţi, să ne ajutaţi. Suntem stresaţi, speraţi şi vrem să ştim că vom fi în siguranţă la şcoală. În cele zece zile din iunie şi, la fel de important, din septembrie.

Prin urmare, cerem să ne fie comunicate clar măsurile concrete pe care Ministerul Educaţiei le va lua pentru a asigura dreptul la educaţie în condiţii de siguranţă pentru toţi copiii acestei ţări. Vă rugăm să ne luaţi în considerare în planurile dumneavoastră şi pe noi, copiii din mediul rural, pentru care accesul la educaţie era o luptă încă de dinainte de pandemie.

A doua problemă: accesul liber, gratuit și nediscriminatoriu la educație

Noi, semnatarii acestei scrisori, suntem printre cei norocoși. Avem, majoritatea, un telefon cu acces la Internet, un PC sau un laptop de care să ne folosim.

Dar avem și colegi care stau cocoțați pe scări ca să aibă semnal bun. Sunt copii, tot colegi de-ai noștri, care nu au putut participa la niciuna dintre orele ținute pe internet. Ei nu au un calculator sau măcar un telefon cu abonament la internet. În satele uitate de lume nici nu există infrastructura pentru așa ceva. Acolo, în familiile sărace, munca în gospodărie asigură traiul și e mai importantă decât educația.

Se poate ca într-o lună și jumătate, cât a mai rămas din anul școlar, toți copiii să aibă acces la această formă de educație? Sunt ei pregătiți pentru așa ceva, din punct de vedere psihologic? Au cu toții acces egal la echipamente și acces la internet?

În realitate, obligația de a participa la cursuri online adâncește prăpastia dintre copiii din familii cu venituri bune și cei mai puțin norocoși. În familiile sărace, părinții își îndeamnă copii de mici să se agațe de educație, pentru că ea e singura care îi poate scoate din sărăcie. Ce vor simți acești părinți când vor trebui să le spună copiilor că pentru a merge la ore le trebuie niște bani pe care nu îi au? Când, peste noapte, copiii nu vor mai avea acces la cursuri pentru că nu au nici măcar un telefon cu internet?

Dreptul la educație mai este un drept, așa cum scrie în Constituție?

Vă rugăm atunci, în numele acestor copii și al nostru, să revizuiți acel ordin de ministru privind obligația prezenței la cursurile online.

A treia problemă: infrastructura tehnică precară a sistemului de educație

Aceia dintre noi care au fost suficient de norocoși să aibă părinți cu venituri cât de cât acceptabile au descoperit că precaritatea sistemului de învățământ nu înseamnă doar școli părăginite și cu toalete în curți. În secolul XXI, nu avem infrastructură digitală.

Nu există o platformă digitală standard pe care să lucrăm cu toții. Fiecare profesor și școală a făcut ce și cât a putut.

Rezultatul este că aproape am pierdut șirul aplicațiilor pe care trebuie să le folosim de la o oră la alta. În plus, în fiecare zi primim o mulțime de lecții, teme, materiale și documente, ca să lucrăm la clasă sau la teme. Pe multe dintre acestea le mai și schimbăm între noi, pentru cine nu le are sau nu le mai găsește. Pe scurt, ne pierdem într-un volum imens de informații. Ar trebui să învățăm în loc să căutăm printre documente, linkuri, foldere, transferuri, adrese, conturi pe platforme electronice. Nu e vina profesorilor. Ei fac tot ce pot face în condițiile date. Au fost forțați să își reinventeze întreg sistemul de predare practic de la o zi la alta.

Simțim cu toții, elevi și profesori, presiunea sistemului de învătământ. Am ajuns să primim teme inclusiv la Educație Fizică, Muzică sau Religie, pentru că fiecare profesor trebuie să își justifice activitatea din această perioadă. Nici elevii din anii terminali, care au examene, nu sunt scutiți de astfel de teme. Totuși, cum se justifică multitudinea de teme pe care o primesc elevii care trebuie să susțină examene dacă notele se pot echivala cu media de pe primul semestru? Acești colegi ai noștri ar trebui să învețe acum pentru examene. Examene a căror programă s-a modificat, fiind exclusă materia din al doilea semestru.

În concluzie, vă rugăm să ne consultaţi şi pe noi, cei direct implicaţi în sistemul de învăţământ!

Toate măsurile trebuie să pornească de la realitatea din teren, câți copii de la țară au acces (sau nu) la internet și tehnologie, câți profesori sunt familiarizați cu aceste metode și pot asigura continuitatea cursurilor, câți părinți își permit să le asigure copiilor, mai ales în familiile numeroase, echipamentele necesare. Rugăm Ministerul să se consulte cu elevii, cu părinții și cu profesorii înainte de a ne hotărî tuturor viitorul.

„Cine stăpâneşte şcoala, hotărăşte asupra viitorului, asupra tendinţei vieţii şi asupra vieţii însăşi.” –  Adolph DiesterwegTot ce ne rămâne de făcut e să sperăm că aceasta e lăsată în mâinile unor buni cârmuitori.

Vă mulţumim,

Reprezentantii elevilor din World Vision Romania”

Te-ar putea interesa si

Comenteaza