Dr. Adrian Avram, Medic specialist Chirurgie Estetică, Plastică și Reparatorie susține că intervențiile în clinicile private sunt mai sigure din data de 15 mai, când se vor redeschide, deoarece se intră cu circuite bine puse la punct.
„Clinicile private fiind închise sunt clinici 100% non Covid. Intrăm cu circuite curate, bine organizate astfel încât riscul este redus la minim. Am auzit opinii și de la colegii de la stat și de la pacienți, pacienții parcă au mai mare încredere și parcă ar veni să își realizeze anumite intervenții chirurgicale în zona privată în această perioadă. Colegii de la stat doresc să își înceapă și ei mult mai activ activitatea chirurgicală în zona de privat”, declară Dr. Adrian Avram în cadrul emisiunii „România te privește”, de pe Look Plus.
Totuși, deși personalul medical își dă tot interesul, încă nu există reglementări concrete din partea autorităților. Specialiștii, fără niște reglementări concrete primite, trebuie să ia toate măsurile și trebuie să se adapteze situației actuale.
Foto: Dan Bodea