Avem peste 16.000 de cazuri de COVID-19 confirmate în țara noastră. Potrivit celui mai recent bilanț transmis de autorități, în ultimele 24 de ore au fost diagnosticați 224 de noi pacienți, în ușoară creștere față de intervalul anterior. În total, de la începutul pandemiei, 16.002 persoane au fost confirmate cu COVID-19 în România.
Din fericire, a crescut și numărul pacienților vindecați. Până acum, 7.961 de persoane au fost declarate vindecate și externate (aproximativ jumătate din numărul total de cazuri).
În Cluj, 212 persoane din județ au fost confirmate cu noul coronavirus și se află internate în clinicile dedicate din Cluj-Napoca. Dintre acestea, 9 se află pe secțiile de Terapie Intensivă. Cât privește numărul vindecărilor, 272 de persoane au fost externate din spital, dintre care 190 de persoane din județul Cluj. Din păcate, alți 21 de pacienți au decedat, dintre care 12 din județul Cluj. De asemenea, 269 persoane se află în carantină, în timp ce alte 218 sunt în autoizolare la domiciliu.
La nivel național, județul cu cele mai multe cazuri de COVID-19 confirmate rămâne Suceava (3.317 de cazuri), urmat de Neamț (785 de cazuri), Arad (679 de cazuri) și Botoșani (632 de cazuri). În Capitală, 1.555 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus.
Din păcate, până acum 1.016 persoane diagnosticate cu COVID-19 și-au pierdut viața. Alți 228 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.313 de persoane. Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 277.804 de teste pentru noul coronavirus.