Cine a avut de câștigat din starea de urgență: vânzări spectaculoase pentru producătorii locali

by Cristina Mihaila

Cu servicii de livrare la poartă sau la ușă și cu o ofertă largă de produse, micii producători, aflați mai departe sau mai aproape de orașe, au avut o perioadă bună. Au vândut tot ce au produs, ba chiar spun că anul acesta nu le-a ajuns marfa. De la carne de miel sau pui, brânzeturi, ouă, fructe uscate, siropuri, legume, flori, verdețuri, miere, arbuști, toate s-au dat ca pâinea caldă. ”Dacă mai era!”, ne transmite un producător care vinde într-o piață din Mureș.

Pare că, în ultimele două luni, micile afaceri au prosperat. Procedeul este unul simplu, se postează pe grupurile de producători, se preiau comenzile, iar apoi sunt livrate la domiciliu sau birou. Deși mai scumpe decât alte produse similare, importate sau comercializate de companii mari, produsele ”de la noi” sunt de încredere, sunt eco/bio, plus că banii cheltuiți rămân în zonă.

Sigur, micii producători se așteaptă la o scădere a vânzărilor după ieșirea din carantină, dar chiar și așa, toată lumea crede că merită să te implici sau să investești într-o fermă mică, o afacere agricolă. Singura problemă (în afară de birocrație) pare a fi să-ți obișnuiești clienții cu gustul produselor naturale din nou, iar dacă trendul se păstrează, obiceiul de a cumpăra roșii din Turcia, crap din Spania, vită din Argentina și cartofi din Egipt, se va atenua treptat.

Noul trend: puțin și bun!

Familia Pop locuiește în Cluj-Napoca, dar deține o fermă de oi și capre, în total 700 de capete, în localitatea Nima, lângă Dej. Din 2013, de când și-au pus la bătaie economiile și energia, și-au făcut o clientelă acceptabilă. Acest an a depășit toate așteptările.

Am avut carne de miel, ouă, brânză. Ne-am propus să obișnuim oamenii să mănânce carne de miel tot timpul anului, nu numai de Paști. Ne-am dat seama că există un mare potențial în această direcție, să decoperim gustul de acasă, cel cu care am crescut sau l-am simțit la bunici. Cred că o să scadă cererea după ce ieșim din starea de urgență, dar pentru noi proiectul va continua, dorim să lăsăm o poveste frumoasă în urma noastră.” –Ana Maria Pop

Povestea a fost grea și cu mari încercări. Au obținut fonduri europene într-un proiect, se pregătesc de al doilea (cu motto-ul ”Veșnicia s-a născut la sat”), dar cel mai greu, spun ei, a fost să obișnuiască clienții cu gustul produselor, se cerea carne de miel fără fust de miel, brânză de oaie, fără gust de oaie.

De mică mă visam moșieră pe terenurile care aparțineau familiei mele. Este vorba despre 13 ha de teren și 10 de pădure. Livrăm în Cluj zilnic, singura noastră reclamă au fost și vor rămâne produsele noastre. Animalele sunt crescute cu hrană naturală, nu dorim să creștem productivitatea renunțând la calitate. Noi nu concurăm cu super-marketurile la prețuri, calitatea produselor noastre este net superioară.”-Ana Maria Pop

Se cultivă goji în România!

Din localitatea Frata, Claudiu Gherman, vorbește despre arbuștii de goji cu o pasiune greu de egalat, semn că s-a documentat foarte bine înainte de a-și începe afacerea. Vinde un copacel cu 8 lei, la dimensiunea de 80 de centimetri și cumpără, peste doi ani, când vor începe să rodească, toate fructele. Anul trecut, a cules 16 tone, a vândut jumătate, iar restul urmează să fie procesate.  

Culesul fructelor începe în octombrie și poate dura până în decembrie, pentru că se coc pe rând. Acum sunt în proceduri de eco-certificare, la noi, certificatele bio se numesc, de fapt, eco.  Nu e ușor, dar îi aștept pe toți cei care au o bucată de pământ să cultive goji, există o piață bună pentru aceste fructe extrordinare.” Claudiu Gherman

Că tot am vorbit de goji…

Andreea Rus, locuiește momentan în Horoatul Crasnei și deține 100 de familii de albine. Apicultura este o moștenire de familie, a văzut de mică ce se întâmplă în jurul unui stup, a învățat meserie de la tatăl ei.  De curând, clasica și naturala miere s-a transformat în …super-miere! Ideea îi aparține, o amestecă cu nuci, ghimbir, anason, cătină, scorțisoară sau goji.

Consumată regulat, această miere, are multe beneficii. Am obsevat că oamenii sunt interesați atât de nou, cât și de clasic, iar combbinația poate fi explozivă. Cine a cumpărat o dată de la noi spune că mai dorește.  Pentru noi acest lucru este un indicator că suntem în direcția bună.”-Andreea Rus

Rețete vechi aduse la lumină

Când vine vorba de tradițional, de păstrarea tradițiilor, prin port sau cântec, Corina Cherecheș este neîntrecută. Concertele și evenimentle au fost însă suspendate, au dispărut, practic, preocupările profesionale, care erau multe, multe înainte. Cu atâta timp la dispoziție, cu ajutor din partea soțului și fiicei, a început să coacă pentru prieteni haioșe după o rețetă din buni-străbuni. După ce au fost gustate produsele, cuvintele au fost de prisos.

Așa curaj am prins, că voi continua să fac haioșe și după încheierea stării de urgență. E greu cu ele, trebuie frământate mult, dar nimic nu mă va opri. Visul meu a fost să am o patiserie, acum nu mi se pare chiar atât de greu. Am rețete vechi, nu voi renunța niciodată la calitate, e păcat să nu guste oricine dorește haioșele mele, să-și aducă aminte de vremurile bune de altădată.”-Corina Cherecheș

Micii producătorii locali pot fi gășiți, de obicei, pe internet, pe rețelele de socializare sau pe paginile proprii de promovare.

Cristina Pintilie Șendrea

Te-ar putea interesa si

Comenteaza