Delicatese naturale din Apuseni. Cum a pornit o familie din Mărișel o afacere cu resursele locale

by admin

Preparatele făcute în casă, după rețete tradiționale, 100% naturale, din fructe și plante sunt tot mai căutate în ultima perioadă. Astăzi intrăm în Cămara de la Munte unde vom găsi dulcețuri și siropuri de casa, din fructe și plante din Munții Apuseni.

“Reţetele folosite pentru mâncare, dulceaţă şi sirop sunt simple, tradiţionale şi provin din familie, de la bunica şi de la mama”, spun producătorii. Produsele sunt fabricate la munte, la 1250 m, la Cluj, la Mărişel, în Munţii Apuseni, la Cabana Moţilor, într-o zonă nepoluată încă, cu peisaje de poveste şi cu resurse naturale ecologice.

Cămara de la Munte este afacerea familiei Hosu, care s-a întors din Montréal pentru a se bucura de viața la țară.

„Am accesat o finanțare europeană, am construit Cabana Moților în intervalul 2005-2009, iar în 2009, de când ne-am mutat aici am știut că trebuie să ne folosim de resursele locale în ceea ce punem pe masa oaspeților. Având în vedere că fructele de pădure sunt din belșug pe aici am început să facem dulceață și sirop. La început le foloseam în bucătăria cabanei, iar oaspeții și-au manifestat dorința de a lua și acasă. Așa am început să ambalăm și să împachetăm pentru acasă”, spune Sebastian Hosu.

Anual, familia Hosu, vinde în jur de 30.000 de borcane/sticle cu bunătăți produse cu resurse naturale.

„De la început a mers din ce în ce mai bine. Ne-am dat seama că cele două componente pot să se completeze foarte bine. Din 2012 lucrurile au crescut organic, de la an la an, fără eforturi diferite. Într-un an vindem undeva la 30.000 de borcane/sticle pe care le livrăm în toată țara. Colaborăm și cu magazine și restaurante”, mai povestește Sebastian Hosu.
Conform producătorului, În ultimele 3 luni de zile vânzările au crescut în această zona, oamenii fiind tot mai interesați de produsele românești.

„Sper să se mențină preferința manifestată în ultima perioadă pentru produsele românești. În ultima perioadă interesul pentru produsele noastre a crescut, dar pe de altă parte și noi am intensificat eforturile de promovare fiindcă doar asta ne-a rămas ca activitate”, punctează Sebastian Hosu.

foto: Cabana Moților

Te-ar putea interesa si

Comenteaza