O grupare de falsificatori de bani a fost destructurată de procurorii DIICOT. Liderul grupării făcea rost de bancnote de 50 de euro contrafăcute din Italia, în timp ce restul membrilor plasau banii falși în diverse orașe ale țării.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea infracțională s-a constituit anul trecut în județul Hunedoara. Ea s-a specializat în plasare pe piață a bancnotelor false de 50 de euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil.
Cercetările au scos la iveală că membrii grupului infracțional organizat erau din Petroșani, însă au acționat în orașe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului și unde recunoașterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată.
Astfel, în cursul anilor 2019-2020, membrii grupului infracţional au derulat multiple tranzacţii frauduloase, prin plasarea pe piaţă de bancnote false de 50 euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă din Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.
Activitatea era organizată pe două paliere, în sistem piramidal, sub coordonarea liderului care avea rolul procurării şi aprovizionării grupării cu bancnote contrafăcute, prin prisma conexiunilor avute cu o grupare de falsificatori din Italia.
Pe palierul de execuție erau 3 persoane cu rolul de a iniţia contacte cu diferite persoane de pe platforme de achiziții online, cu anunţuri de vânzare a diferitor bunuri electronice, în special telefoane mobile, şi de a plasa astfel pe piaţă bancnotele falsificate.
La gruparea infracțională organizată au aderat treptat și alți membri care au primit valută contrafăcută de la membrii grupării şi au procedat la plasarea acesteia pe piață în aceeași modalitate.
Procurorii și polițiștii au făcut joi 12 percheziții domiciliare în Hunedoara, la membrii grupării. Zece persoane vor fi duse pentru audieri la sediul DIICOT din Timișoara.