Meteorologii au emis un cod galben de ploi torențiale și vijelii valabil pentru întreaga țară. Avertizarea meteo va fi în vigoare până marți dimineața, la ora 10:00.
În acest interval, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.
În aceste condiții, meteorologii avertizează că în această săptămână gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării.
De asemenea, pentru intervalul 15 iunie, ora 13:00- 16 iunie, ora 3:00, a fost emisă o avertizare cod portocaliu de ploi și vânt. În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) și în prima parte a nopții de luni spre marți (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crișana și local în Transilvania și Muntenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.