Elevii claselor a XII-a au susținut astăzi, 22 iunie, prima probă la Bacalaureat 2020, la Limba și literatura română. Elevii au avut de făcut un eseu argumentativ despre contribuția mass-mediei la formarea imaginii publice a unei persoane, iar la subiectul al doilea, au avut de identificat perspectiva narativă dintr-un text epic. La al treilea subiect, cel care le dă cele mai mari bătăi de cap elevilor, a picat comedia.
Conform Inspectorului Școlar General, Marinela Marc, la examenul de astăzi nu au fost copii cu febră, nu au existat întârziați, iar subiectele au ajuns la timp. Singurul eveniment neplăcut a fost la Câmpia Turzii unde doi elevi au fost eliminați din sala de examen deoarece au folosit telefonul mobil.
Profesorul de Limba și literatura română, Gabriel Brac susține că subiectele au fost relativ ușoare, așa cum s-a și presupus având în vedere situația cauzată de pandemia de coronavirus.
„Subiectele mi s-au părut relativ ușoare. Elevii au avut de răspuns la câteva întrebări de observare asupra unui fragment dintr-un text memorialistic. Trebuiau să se aștepte la memorii conform exemplelor din testele de antrenament publicate de Minister. Apoi, au avut de făcut un eseu argumentativ despre contribuția mass-mediei la formarea imaginii publice a unei persoane. La subiectul al doilea trebuiau să identifice perspectiva narativă dintr-un text epic. Perspectiva era obiectivă. În fine, la ultimul subiect a picat comedia. Cei mai mulți vor fi scris despre O scrisoarea pierdută a lui I. L. Caragiale. Nici nu au fost restricționați la un anumit autor, deci puteau să dezvolte și un răspuns în legătură cu ciclul Chirițelor lui Alecsandri. Cei de la real au avut de identificat particularitățile comediei, iar cei de la uman – particularități de construcție a unui personaj dintr-o comedie. Eu le doresc să ia note foarte bune tuturor. În 2020 (anul „electoral al covidului”) mă așteptam la astfel de subiecte, repet, ușoare”, declară pentru Servus Cluj, profesorul de Limba Română, Gabriel Braic.
Mai jos, subiectul rezolvat de profesorul Gabriel Braic.
Nici elevii nu se plâng de subiectele de anul acesta. Gălățan Rares Ovidiu, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Cluj, susține că subiect a fost la îndemnă, nici prea greu, nici prea ușor.
“Examenul de bacalaureat la Limba și Literatura romana, din punctul meu de vedere, a fost accesibil. Un subiect decent, nici prea greu, însă nici super ușor”