Prefectul a demis un primar din județ. Edilul a fost condamnat penal pentru abuz în serviciu

by admin

Comuna Tritenii de Jos a rămas fără primar. Edilul Sașa Valer a fost demis din funcție de prefectul județului Cluj, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

„Am semnat azi Ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Tritenii de Jos, a domnului Sașa Valer, ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă, la o pedeapsa privativă de libertate, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei”, a transmis prefectul Mircea Abrudean.

Inițial Sașa Valer a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu. El a atacat decizia, iar sentința definitivă i-a redus pedeapsa la 2 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, instanța i-a interzis fostului primar dreptul de a candida pentru o funcție publică sau de a ocupa o funcție publică pentru o perioadă de 3 ani.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza