Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare de instabilitatea atmosferică pentru 32 de județe. Codul galben este valabil de luni dimineață de la ora 10:00 până marți dimineață la ora 10:00.
În acest interval, în zonele de deal şi de munte, precum şi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-.60 l/mp.
În schimb, în restul teritoriului și mai ales în zonele de câmpie, vor fi temperaturi ridicate. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.