Molnar Geza: ”Nu vom avea un vaccin pentru coronavirus mai devreme de 1 an, 1 an și jumătate”

by Cristina Mihaila

E bine să ne protejăm de coronavirus, dar unele măsuri luate de autorități nu au logică, a mărturisit epidemiologul clujean Molnar Geza în cadrul emisiunii online Servus, Cluj.

”Îmi permit să spun cu sinceritate că sunt anumite exagerări în reglementări și în normative. Este imposibil să deschizi ștrandurile și litoralul și să dai ordin că 70% e al șezlongurilor, 30% al nisipului, între șezlonguri 2 metri, nu 1.5 m și în față și în spate. Mâine-poimâine este o suprafață cât o cameră mică din bloc. Astea sunt exagerări și nu sunt fezabile, nu se pot respecta”, a spus acesta.

Ce este sigur este că va trebui să trăim cu virusul, care fie va dispărea în mod natural în câțiva ani, fie va putea fi prevenit prin vaccin. Însă asta nu se va întâmpla mai devreme de 1 an.

”Eu cred că vom avea, și nici OMS-ul nu promite, mai repede de 1 an, 1 an si jumătate un vaccin. Apoi, cine își închipuie că toate statele lumii vor avea capacitatea economică să își cumpere cantitățile enorme de vaccin? Dar cine vor fi acele capacități industriale de vaccinuri, să producă să zicem 2 miliarde de vaccinuri, ca măcar 30% din populația planetei să fie vaccinată? Sunt lucruri ideale, dar nu pot fi realizate de la un an la altul”, spune epidemiologul.

Acesta este convins că în lunile decembrie-ianuarie vom avea un nou val epidemic, însă de mai mică amploare decât cel din primăvară și explică ce se va întâmpla cu noul coronavirus în viitor.

”După toate previziunile, coronavirusul va reveni și la noi și în Europa, nicidecum sub acel val epidemic pe care l-am avut în perioada aprilie-mai, nu cu aceeași energie, dar va veni undeva pe sfârșitul lunii decembrie, începutul lui ianuaire. (…) Sunt două scenarii. Este posibil să rămână câțiva ani în mijlocul nostru și să se reîntoarcă sub formă de afecțiune respiratorie sezonieră, exact ca gripa porcină din 2009 care este și acum prezentă. Se transformă în sezonier și treptat va dispărea, se vas stinge. A doua variantă e să se transforme, prin genetica lui și prin adaptarea lui la un indice de gravitate mai mare a bolii, dar atunci își pierde transmisibilitatea. Dacă își pierde transmisibilitatea este posibil să persite mai mulți ani prin cazuri izolate de pneumonie gravă sau trombolemsbolism grav sau insfuficientță renală gravă, dar cazuri sporadice. Încă o dată pandemie acest SarsCov 2 nu va face, asta este sigur!”, a explicat Molnar Geza pentru Servus, Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza