O nouă creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19. De la ultimul bilanț, au fost înregistrate 637 de noi cazuri de îmbolnăvire, cu 224 mai multe decât ieri. Pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
În județul Cluj, sunt 790 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
Din păcate, până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.
Pe secția de Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.