O tânără din China a fost prinsă la Cluj, în timp ce lucra la negru. S-a întâmplat în timpul unei razii a polițiștilor de la Serviciul pentru Imigrări Cluj, care, împreună cu inspectorii ITM, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a muncii ilegale pe raza județului.
În cadrul acțiunii, oamenii legii au depistat o tânără de 25 de ani, din China, care lucra fără forme legale la o societate comercială din Cluj-Napoca, respectiv fără a deţine aviz de muncă sau contract de muncă. Femeia primise dreptul de ședere temporară pe teritoriul României, dar în scopul reîntregirii familiei.
„Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării dreptul de ședere, pe numele său fiind emisă o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească România în cel mult 30 zile.
Totodată, reprezentanții societății comerciale au fost sancţionați contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, pentru primirea la muncă fără aviz de muncă, în conformitate cu prevederile OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României”, se arată în comunicatul Serviciului pentru Imigrări Cluj.
Inspectoratul General pentru Imigrări anunță că va desfășura și în continuare astfel de acţiuni, atât cu forţe proprii, cât şi în colaborare cu alte instituţii, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
1 comentariu
Articol rasist! Corect este “O femeie din China, prinsă în timp ce lucra la afro-american in Cluj.”