Tragedie în localitatea Muncel din județul Cluj. Un bărbat și-a găsit sfârșitul în cabina tractorului pe care îl conducea și care s-a răsturnat peste el.
Potrivit unor localnici, doi bărbați au urcat cu tractorul coama unui deal pentru a merge după fân. La un moment dat, când ar fi trebuit să schimbe viteza, cel care se afla la volan ar fi scăpat tractorul în spate, fără a-l mai putea controla, scrie Dejeanul.
Unul dintre bărbați a reușit să sară din tractor, dar cel aflat la volan a rămas pe scaun și a încercat să oprească autovehiculul. Utilajul s-a răsturnat însă peste el, lovind și o mașină. Bărbatul a fost strivit sub greutatea tractorului, iar paramedicii SMURD au încercat fără succes să îl resusciteze timp de zeci de minute.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz.