Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de furtuni, valabilă în zone din 19 județe, pe tot parcursul zilei de miercuri.
Astfel, în intervalul orar 12:00 – 23:00, la munte, în jumătatea de nord a Olteniei și a Munteniei, precum și în sud-vestul Transilvaniei și al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și, izolat, 40 – 50 l/mp.
Codul galben va afecta total sau parțial zone din județele: Cluj, Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea.
Meteorologii spun că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării.