Costache şi Petrila, decisivi în Academica Clinceni – CFR 1-2

by Cristina Mihaila

CFR Cluj a început cu o victorie noul sezon din Casa Liga 1, 2-1 la Clinceni, cu Academica, după un meci decis de tânărul Claudiu Petrila, în minutul 75. Cu gândul la Dinamo Zagreb, Dan Petrescu a trimis în teren tot ce a avut mai bun la dispoziţie, iar startul a fost unul perfect.

În minutul 15, după un fault acuzat de MM Stoica, Deac l-a servit pe pe Costache, iar tânărul atacant a marcat primul său gol după 301 zile. Ajuns în zona de control a lui Petrescu, meciul s-a schimbat imediat după pauză, când Boli l-a faultat în careu pe Markovic, iar Cebotaru a marcat din penalty pentru 1-1.

Apoi, jocul celor de la CFR Cluj a arătat destul de rău, cu o linie de mijloc incapabilă să impună un ritm alert şi cu jucătorii ofensivi foarte şterşi. Lucru remarcat şi de Dan Petrescu, care i-a trimis în teren pe Chipciu, Debeljuh şi Petrila, în speranţa că va da restartul aşteptat în atac. Fără să strălucească, clujenii au găsit şansa în minutul 75, când Deac a centrat la Chipciu, Alex i-a întors frumos mingea cu capul lui Petrila, iar tânărul atacant a finalizat pe măsura fazei. Cu 15 minute la dispoziţie, Academica a găsit suflul necesar pentru a crea pericol, iar Chandarov a ratat incredibil, în minutul 87, din poziţie foarte bună. A rămas 2-1, iar CFR merge la meciul cu Dinamo Zagreb cu moralul bun.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza