CFR Cluj și-a luat adio de la grupele Ligii Campionilor. Feroviarii au fost învinși, în direct pe Look Plus, de campioana Croației, Dinamo Zagreb. Meciul din Gruia a fost unul dramatic.
După un început echilibrat, croații au reușit să deschidă scorul în minutul 14. Boli a greșit grav și a alunecat în fața lui Ivanusec, care a șutat puternic de la marginea careului. Bălgrădean nu a reușit să rețină mingea și a respins în față, iar Gojak a împins balonul în plasă.
Feroviarii au alergat după egalare și au ratat câteva ocazii bune, dar nu au reușit să modifice tabela până la pauză. Repriza a doua a început tot cu CFR în atac, iar eforturile campioanei României au fost răsplătite în minutul 52.
Theophile-Catherine îl trânteşte în careu pe Debeljuh, iar portughezul Nobre dictează penalty şi eliminarea croatului! Deac execută slab lovitura de pedeapsă, portarul Livakovic scoate, iar apoi Djokovic ratează din câţiva metri!
CFR-ul a reușit totuși să egaleze 12 minute mai târziu. Pereira a șutat puternic de la distanță, iar portarul lui Dinamo a scăpat mingea în poartă.
Bucuria clujenilor a durat până în minutul 78, când croații au preluat din nou conducerea, cu un om mai puțin pe teren. Boli a greșit din nou în fața lui Ademi, care a reușit să șuteze pe direcția lui Bălgrădean. „Pufi” a respins iar slab, iar Kastrati a trimis în poartă!
Meciul se îndrepta spre victoria croaților, când CFR a scăpat pe contraatac. Rondon a găsit o pasă inspirată pentru Debeljuh, care l-a executat elegant pe Lovakovic și a trimis meciul în prelungiri.
Cum nu s-a mai marcat în cele două reprize suplimentare, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Golofca și Boli au ratat, iar CFR-ul a fost eliminată din preliminariile Champions League. Feroviarii vor juca însă în preliminariile Europa League.
2 comentarii
v-ati “garnisit ” cu alde boli si balgradean si daca ar fi vrut nu erau asa de “zlabi” : doua greseli ca intre blocuri si doua goluri, adio si n-am cuvinte !!! ne vedem la gara !!
in plus inca una pentru dan petrescu : rade harb de oala sparta , ca daca taceai filozof ramaneai !!