Mai multe servicii vor putea fi achitate online, prin intermediul platformei ghișeul.ro. Printre acestea se numără plățile pentru pașapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii.
Autoritatea pentru Digitalizarea României a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în cadrul ultimei şedinţe de Guvern a fost adoptată ordonanţa de urgenţă prin care au fost extinse categoriile de servicii publice a căror plată poate fi realizată prin platforma online Ghişeul.ro.
Astfel, contravaloarea paşaportului, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare şi a autorizaţiei de circulaţie provizorie poate fi achitată online, rapid, sigur şi fără comisioane.
„Cu două săptămâni în urmă, Ghişeul.ro dobândea capacitatea de a procesa toate plăţile pentru serviciile comunitare de utilitate publică. Peste 10 noi categorii de plăţi au fost adăugate în platformă. Astăzi, am adus mai aproape de cetăţeni o serie de servicii publice foarte importante şi foarte solicitate. Prin interconectarea sistemelor Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor – cu sistemul informatic al Companiei Naţionale ‘Imprimeria Naţională’ SA şi al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, vor fi considerabil reduse procedurile necesare pentru eliberarea acestor documente, iar cetăţenii vor scăpa de hârtiile prin care fac dovada plăţilor şi de drumurile inutile între instituţii”, a explicat Sabin Sărmaş, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României.
Autoritatea pentru Digitalizarea României este structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, având rolul de a realiza şi coordona implementarea strategiilor şi a politicilor publice în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale.