Ministrul Sănătății vorbește de o creștere asumată a cazurilor de COVID-19, din cauza începerii anului școlar și a campaniei electorale

by admin

Numărul cazurilor de COVID-19 ar urma să crească în perioada următoare, crede ministrul Sănătății. Acesta a explicat că urmează o perioadă grea în lupta cu pandemia, din cauza campaniei electorale și a deschiderii anului școlar și abia la jumătatea lunii octombrie, dacă vor fi respectate regulile și precauțiile, am putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat Nelu Tătaru la TVR.

Ministrul Sănătății a vorbit și despre deschiderea noului an școlar. În acest moment în întreaga țară există 43 de localități cu un indice de infectare de peste 3 la mie, localități în care orele se vor ține on-line. În alte 14 localități se va adopta un sistem mixt, on-line și prezență fizică, în timp ce în restul localităților se va permite reîntoarcerea elevilor în clase. În acest ultim caz, aceștia trebuie să respecte regulile de distanţare fizică şi dezinfecţie.

„Consiliile de Administraţie ale şcolilor propun Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă scenariul pe care îl va urma acea clasă. Dacă vor opta pentru scenariul 1, faţă în faţă, atunci trebuie să existe acea distanţare de un metru, trebuie să existe masca şi dezinfectant, trebuie să existe acele circuite care se pot regăsi şi la intrarea în şcoală, şi pe holuri în pauze şi în curtea interioară a şcolii. Dacă nu se poate asigura acea distanţare de un metru, există acele separatoare care trebuie puse între cei doi copii”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza