Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj (BJC), în colaborare cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Filiala Cluj, organizează în perioada 15-19 aprilie 2019, Săptămâna Naţională a Bibliotecilor. Pe toată durata săptămânii se organizează activități de promovare a lecturii, activități dedicate cărţii și profesiei de bibliotecar.
Câteva din activitățile organizate de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” sunt: discuția cu titlul „Despre dreptul de autor şi alte… inconveniente”, care îl va avea ca invitat pe graficianul, autorul de benzi desenate şi ilustratorul de carte, Adrian Barbu și se va desfășura în data de 18 aprilie, ora 10.00, precum și inaugurarea mini bibliotecilor în aer liber din incinta Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu”. Evenimentul va avea loc în data de 19 aprilie, de la ora 12.00, iar inițiativa constă în amplasarea de căsuțe cu cărți în zonele de joacă pentru copii, lângă băncile de pe aleea principală și în zona foișoarelor din Parcul Sportiv și este rodul unei excelente colaborări dintre Biblioteca Județeană și Universitatea „Babeș-Bolyai”.
De asemenea, bibliotecarii vor marca această săptămână prin participarea la dezbaterea „Bibliografia biblioteconomică românească – o perspectivă”, organizată la Biblioteca Județeană, în data de 18 aprilie, ora 13.00.
Totodată, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” este parter în organizarea Conferinței „Expunerea Online a Patrimoniului Cultural European: Impactul Patrimoniului Cultural asupra Transformării Digitale a Societății”. Manifestarea se va desfășura la Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova“ din Iași, în perioada 17-18 aprilie a.c.. Împreună cu partenerii Proiectului Enrich Europeana și Facts & Files Berlin, în cadrul evenimentului de la Iași vor fi organizate două sesiuni de Mini-Transcribathon. Participanții la Mini-Transcribathon vor avea ocazia unică de a lucra cu documente istorice în timp ce explorează lumea celor care trăiau la acel moment.
Nu în ultimul rând, pentru a oferi cât mai multor membri ai comunității oportunitatea de a beneficia de serviciile bibliotecii în timpul lor liber, Filiala „Traian Brad” din cartierul Mănăștur își va extinde programul de funcţionare în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 10.00-14.00. Astfel, utilizatorii şi viitorii utilizatori ai filialei din cel mai mare cartier al municipiului Cluj-Napoca, sunt aşteptaţi să împrumute cărți, să participe la activități, să vizioneze filme și să petreacă timp împreună la bibliotecă.
Pe parcursul întregii săptămâni, Biblioteca Județeană oferă permise gratuite de intrare la bibliotecă pentru toate vârstele și cărți în dar tuturor vizitatorilor bibliotecii.