CTP suplimentează mijloacele de transport în comun. VEZI programul autobuzelor destinate elevilor

by admin

Compania de Transport Public Cluj-Napoca vine în sprijinul publicului calator prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aproximativ 30%, începând cu data de 14.09.2020, ca urmare a începerii anului școlar și a reluarii activității în majoritatea unităților economice din municipiul Cluj-Napoca.

Compania de Transport Public Cluj-Napoca vine în sprijinul publicului calator prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aproximativ 30%, începând cu data de 14.09.2020, ca urmare a începerii anului școlar și a reluarii activității în majoritatea unităților economice din municipiul Cluj-Napoca.

În colaborare cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, se va relua de luni, 14.09.2020 transportul elevilor din clasele 0 – IV la școli, cu autobuze dedicate pe 12 trasee, din cartierele Mănăștur, Zorilor, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Bună Ziua. Vor fi înfințate alte două linii noi care deservesc zona Iris și Lombului. Linia 10E care desrveste cartierul Zorilor a fost prelungită din strada Observatorului pe strada Eugen Ionesco și Făgetului (capatul liniei 40).

Autobuzele vor avea ca destinație liceele din centrul municipiului Cluj-Napoca, aceste trasee fiind cunoscute deja de elevi și de aparținătorii acestora. Liceele deservite sunt: Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic “Avram Iancu”, Seminarul Teologic Ortodox, Colegiul Național “George Coșbuc”, Seminarul “Bathory Istvan”, Liceul Teoretic “Bathory Istvan”, Colegiul Național “Emil Racoviță”, Liceul Teologic Reformat, Liceul Teoretic “Apaczai Csere Janos”, Liceul Teoretic “Gheorghe Șincai”.

Toți elevii au la dispoziție mijloace de transport special destinate având inscripția “TRANSPORT ELEVI” cu plecări după ora 7:10 din cartiere spre centrul municipiului și reîntoarcerea în jurul orei 14:00, pe următoarele linii:

Autobuze:

Linia 9 – Bucium 7:20 ……P-ța Gării 14:02;
Linia 24 – Bucium 7:15 ……Unirii 14:05;
Linia 30 – Grigorescu 7:20 și A. Vlaicu 7:18 …… A. Vlaicu și Grigorescu 14:02;
Linia 31 – Cl. Baciului 7:15;
Linia 35 – Zorilor 7:21;
Linia 39 – Vl. Chintăului 6:55;
Linia 42 – Câampului 7:15;
Linia 43B – Grigorescu 7:20.
Troleibuze:
Linia 3 – P-ța Gării 7:27;
Linia 5 – Aeroport 7:09;
Linia 6 – Bucium și A. Vlaicu 7:20 …… A. Vlaicu 14:05;
Linia 25 – Bucium 7:12 …… Unirii 14:12.


Tramvaie:

Linia 102 – Bucium și B-dul Muncii 7:16 …… B-dul Muncii 14:05;
Linia 101 – Bucium 7:21 …… P-ța Gării 14:05.
Accesul se va face doar pe ușa din față și va fi permis doar elevilor, fără însoțitori.

Cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, conform Legii 1/2011 și HCL 641/20.08.2020, elevii începând cu clasa pregătitoare și până la clasa a XIII-a, curs de zi, din învăţământul de stat şi particular, cu domiciliu pe rază U.A.T.Cluj-Napoca beneficiază de abonamente gratuite cu un număr de 120 călătorii pe luna, respectiv abonamente gratuite pe toate liniile pentru elevii orfani sau proveniți din casele de copii, în baza HCL 194/11.05.2010.

Că urmare a Convențiilor încheiate de către CTP Cluj-Napoca SA cu unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particulare, abonamentele elevilor din anul școlar 2019 – 2020 sunt valabile până la dată de 30.09.2020, dată până la care vor intra în posesia abonamentelor electronice pentru anul școlar 2020 – 2021.

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA în colaborare cu conducerile unităților de învățăamânt preuniversitar de stat și particulare vor asigura în perioada 14.09. – 30.09.2020 reîncărcarea cardurilor electronice pentru elevii cu domiciliul pe raza UAT Cluj-Napoca.

Cu sprijinul primăriilor din UAT -AMTP Cluj și a CJ Cluj până la data de 30.09.2020, vor fi încărcate cardurile electronice și pentru elevii care care utilizează liniile metropolitane și frecventează unitățile de învațământ preuniversitar de stat și particulare din Cluj-Napoca.

Conform HCL 94/28.02.2020, Primaria va subvenționa transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fnațelor respectiv Colonia Pata Rât, până în Cluj-Napoca.

Se efectueaza în continuare transportul tinerilor nedeplasabili cu dizabilități neuromotorii, cu microbuze special dotate, pe trasee stabilite de comun acord cu Primăria municipiului Cluj–Napoca și, respectiv: Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, Asociația Caritatea Umanitar Internațională, Grădinița Malteză, Asociația pentru Protejarea și Ajutorarea Handicapaților Motor (Centrul de zi Napoca Proteus, Clubul Prietenia și Tânărul Singuratic), Asociația Hans Spalinger, Școala Gimnazială Specială Transilvania Baciu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza