Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis ca urmare a informarii de către DSP cu privire la rata incidenței cazurilor pozitive din comuna Cornești ca începând de astăzi, 15 septembrie, școala din comuna Cornești să treacă la învățământ online. Nici nu au început bine școala, că elevii din comuna Cornești vor trece la învățământul online. Dar cum se vor desfășura aceste ore online având în vedere că tabletele promise nu au ajuns la elevi?
„S-au depășit peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Aici este marea problemă. Nu cred că au tablete. Din câte am văzut eu copiii nu dispun de toata aparatura digitală necesară. Situația epidemiologică este mai presus decât condițiile de la școală. Necazul este că sunt promise aceste echipamente digitale și nu sunt onorate. Probabil se va recurge la metode precum în martie-iunie, la tot felul de scenarii improvizate. Profesorii vor da pe telefoane sau vor merge din casă în casă și vor distribui temele. Dacă nu au echipamentele necesare este greu să se facă acest învățământ online”, declară pentru Servus Cluj, Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean.