Daniel Ionașcu, președinte PPUSL: ”Politica românească are GPS-ul stricat, suntem în permanenţă pe contrasens”

by Cristina Mihaila

Prezent la Cluj-Napoca, pentru a susține candidații PPUSL pentru funcția de consilieri județeni, preşedintele executiv al umaniștilor a declarat că de aici, din Ardeal, poate începe schimbarea în politică.

„Atunci când încurci strada pe care mergi, ai două variante: să nu ajungi la destinaţie sau să intri pe contrasens. Aşa este şi politica românească, cu GPS-ul stricat, în aşa fel încât suntem în permanenţă pe contrasens. Eu am intrat în acest proiect politic, cu credinţa că simţim împreună, cu credinţa că suntem români buni, cu credinţa că dorul nostru este acelaşi ca şi a marelui nostru înaintaş. Or pentru aceasta trebuie să muncim temeinic în schimbarea noastră, iar schimbarea înseamnă doar un singur lucru, să fim cinstiţi, să fim corecţi, să fim simpli, dar mai cu seamă să fim adevăraţi. E vremea ca aici, în ţara Ardealului să ne spunem: No, hai ş-om mere, să ne schimbăm ţara!”, a menţionat în discursul său, Daniel Ionaşcu, președinte PPUSL.

Cât despre viziunea de schimbare a Clujului, candidații PPSUL spun că vor susține în primul rând marile proiecte de infrastructură, precum centura ocolitoare a Clujului sau spitalul regional. „Ştim cu toţii ce se întâmplă în Floreşti, cu venitul, cu plecatul. Este inadmisibil ca după atâta timp, de când am intrat în Uniunea Europeană, de când avem bani la dispoziţie, să pierdem atâta timp în trafic. Eu voi insista foarte mult dacă voi avea votul cetăţenilor Clujului, să se rezolve problema circulaţiei, vom avea proiecte punctuale, vom susţine necondiţionat Spitalul de Urgenţă”, a declarat Mazet-Rozor Mihaela Anica, candidat la funcția de consilier județean.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza