Emil Boc: ”Sănătatea democrației se asigură prin alegeri”

by Cristina Mihaila

Actualul primar și candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca a votat în această dimineață la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu.

”Am votat cu acea echipă care are viziunea și proiectele necesare să mențină Clujul pe primul loc, să aducă investiții și locuri de muncă bine plătiti, am votat cu acea echipă capabilă să unească și nu să dezbine, care menține Clujul în Liga Campionilor în materie de inovare, care modernizează Clujul în toate domeniile prin creșterea calității vieții prin educație, sănătate, infrastructură. Acest oraș este puternic datorită oamenilor lui și am vitat cu acea echipe care știe să pună în valoare oamenii și resursele”, a declarat Emil Boc la ieșire de la vot.

De asemenea, acesta a ținut să le mulțumească celor care se asigură că procesul de votare decurge conform regulilor și a îndemnat clujenii să iasă la urne.

”Dacă medicii și-au făcut și își fac impecabil datoria pentru a ne proteja de COVID-19, sănătatea democrației se asigură prin alegeri. Prin faptul că văd clujeni venind la vot înseamnă că au înțeles menirea democrației. Îmi amintesc că acum 100 de ani, de fapt am citit, că strămoșii noștri, în plină gripă spaniolă, cu mască și șiraguri de usutori la gât, pentru că așa credeau atunci că sunt protejați, au mers la Alba-Iulia pentru a înfăptui Mare Unire”, a spus Boc.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza