CFR Cluj s-a calificat, joi, în direct pe Look Plus, pentru al doilea an consecutiv în grupele Europa League. Campioana României a învins KuPS, scor 3-1, după golurile marcate de atacanţii Rondon (6, 56) şi Debeljuh (41).
CitPlay-off-ul Europa League l-a găsit pe Dan Petrescu punând pe masă o nouă idee tactică: 4-4-2 în loc de 4-3-3, cu Păun în stânga, Deac în dreapta, Debeljuh şi Rondon în atac şi Omrani pe bancă. O mică surpriză, dar una reuşită!
Finlandezii au răspuns cu un 4-3-3 în care punctul fix şi pericolul mare s-a numit Rangel, atacantul central, dar începutul a fost la superlativ, pe o reţetă clasică: centrare Deac din corner, cap Rondon (6) şi misiunea devine uşoară! Cumva surprinzător, nordicii au început să pună probleme, dar Vinicius l-a blocat pe Pennanen, iar Sale (19) a dat pe lângă minge din poziţie bună. Boateng (29) a dat emoţii cu un şut de la distanţă, însă dubiile s-au risipit pe final de repriză, când Păun a croşetat în dreapta, a centrat perfect în faţa porţii, iar Debeljuh (41) a pus doar latul pentru 2-0. Şi, când se intră în zona de confort a lui Petrescu, doar destinul de mai poate ajuta.
Faza fixă, amprenta permanentă a Bursucului
Pe start de repriză secundă, CFR şi-a pus în valoare experienţa, i-a ţinut la distanţă pe finlandezi şi a avut nevoie de doar o fază pentru a pune capăt discuţiilor. Una trasă practic la indigo cu alte zeci de goluri marcate în ultimii ani. Ştiţi filmul, cu centrarea bună a lui Deac, demarcarea lui Rondon la colţul lung (55), un lat pus inspirat şi un 3-0 clar. Să vină grupele, să vină banii europeni! Pe final, liniştea a fost perturbată doar de Udoh, cu un gol norocos (90+1), după un şut deviat neinspirat de Ovidiu Hoban. CFR – KuPS se termină 3-1, a 24-a victorie a feroviarilor în istorie în cupele europene, succes care aduce un cec în valoare de 2,9 milioane de euro şi duce totalul câştigutilor din acest sezon la 4,12 milioane de euro.