TEDxEroilor 2019- The Power of X
Sâmbătă, 11 mai, la Casa de Cultură a Studenților, are loc TEDxEroilor 2019- The power of X, o ediție care și-a propus să evidențieze adevăratul potențial pe care oamenii îl pot atinge. Pe lista vorbitorilor anunțați până acum se numără Dana Nălbaru- cântăreață și compozitoare, fosta solistă Hi-Q; Cori Grămescu- nutriționist și manager LadyFIT Gym; Ioana Tănase- antreprenor, fondatoare ALTERNATIVE și Natura fără Plastic; DJ Shiver- cunoscut pentru proiectul lui muzical, The Shiver Show.
Tema aleasă propune participanților să descopere puterea pe care X o manifestă în diferite contexte cu care interacționează. De cele mai multe ori, X reprezintă necunoscutul, însă în cazul TEDxEroilor înseamnă puterea de a închega o comunitate în jurul ideilor demne de răspândit.
Care sunt speakerii ce vor urca pe scena TEDxEroilor din acest an?
Diferențele îmbogățesc interacțiunile umane, iar la TEDx se fructifică această unitate în diversitate. Speakerii care vor urca pe scena acestei ediții sunt exemple de viață prin modul în care au luptat să-și atingă scopul, iar fiecare poveste este unică.
Primele nume anunțate sunt: Dana Nălbaru- cântăreață și compozitoare, fosta solistă Hi-Q; Cori Grămescu- nutriționist și manager LadyFIT Gym; Ioana Tănase- antreprenor, fondatoare ALTERNATIVE și Natura fără Plastic; DJ Shiver- cunoscut pentru proiectul lui muzical, The Shiver Show; Mihaela Noroc- fotograf și creatoarea proiectului “Atlasul Frumuseții”; Alexa Valiantos- activist transgender, vicepreședinta organizației Lgbt MozaiQ; Dite Dinesz- jurnalist și creatoarea emisiunii “Izolați în România”; Ion Aion- autor, cunoscut pentru “Spovedania unui preot ateu”; David, adolescent diagnosticat cu autism înalt funcțional, cunoscut pentru Jurnal de Fotograf și tatăl lui, Mihai Stescu, blogger.
“A fi diferit în România este, în sine, o piedică mai mare decât eventuala dizabilitate pe care provoacă diferența. Devine din ce în ce mai stringentă nevoia de a face eforturi pentru a transforma orice dizabilitate într-un avantaj, care să susțină prezența activă a unor persoane diferite în societate.” spune Mihai Stescu. Mai multe detalii despre această luptă, dar și despre reușite neașteptate, va dezvălui, împreună cu fiul său David, în cadrul evenimentului.
Cum au fost edițiile anterioare TEDxEroilor?
Acest eveniment este unul dintre preferatele clujenilor, dovadă fiind faptul că fiecare ediție a fost Sold Out. Unul dintre motivele pentru care participanții au îndrăgit acest TEDx este faptul că speakerii prezenți au reprezentat industrii și comunități diferite, aspect care este respectat și anul acesta.
De asemenea, prezentările au avut un caracter inspirațional, respectând principalul scop al fenomenului TED. 91% dintre participanți au răspuns printr-un feedback pozitiv, iar organizatorii speră să-i reîntâlnească și anul acesta.
Despre TEDx, x = eveniment organizat independent
În spiritul ideilor demne de răspândit, TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care reunesc oameni pentru a trăi împreună o experienţă asemănătoare TED. În cadrul unui eveniment TEDx, TED Talkurile video şi speakerii live sunt combinate pentru a genera discuţii şi conexiuni adânci. Aceste evenimente locale, organizate independent au marca TEDx, unde x =eveniment TED organizat independent. Conferinţa TED oferă îndrumare general pentru programul TEDx, dar evenimentele TEDx individuale sunt organizate independent. (Supuse la anumite reguli şi reglementări).
Despre TED
TED este o organizaţie non-profit devotată Ideilor Demne de Răspândit (Ideas Worth Spreading), de regulă sub forma unor discursuri scurte, puternice (de 18 minute sau mai puţin), livrate de gânditorii de top ai prezentului. Multe dintre aceste discursuri sunt susţinute în cadrul Conferinţei anuale TED, din Vancouver, Columbia Britanică, şi devin disponibile ulterior, în mod gratuit, pe TED.com.