Guvernul vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care nu își pot achita datoriile către stat din cauza pandemiei de COVID-19. Executivul a aprobat eșalonarea la plată pentru cel mult 12 luni a obligațiilor bugetare care trebuiau achitate după data la care a fost declanșată starea de urgență, a anunțat Ministerul Finanțelor.
De asemenea, Guvernul a prelungit până la 25 decembrie perioada în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, dar a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență.
„Beneficiari ai facilităţii de eşalonare simplificată sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal”, se arată în comunicat.
Pentru acordarea eşalonării, contribuabilul trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. Alături de cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. De asemenea, trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit sursei citate, eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
„Pot beneficia de eşalonarea simplificată şi debitorii aflaţi în insolvenţa pentru obligaţiile curente născute după declararea stării de urgenţă, dar şi cei care au eşalonare la plată conform Codului de procedură fiscală. Întrucât eşalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanţii, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri şi ceilalţi parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (faţă de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere)”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Finanţelor precizează că debitorul poate solicita modificarea eşalonării, prin includerea obligaţiilor apărute după acordarea acesteia, de 2 ori în perioada stabilită.
„Dacă debitorul pierde eşalonarea, poate solicita menţinerea acesteia tot de două ori. Debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, care poate cuprinde rate diferenţiate de plată”, se menţionează în comunicat.