Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă. Medic de familie: „În niciun caz nu s-ar putea pune problema de consultație la domiciliu”

by Oana Spiru

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență care a fost adoptată joi de Guvern, pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă. Aceștia trebuie să țină legătura cu medicul de familie care le va monitoriza starea.

Medicii de familie refuză categoric tratarea pacienților cu Covid-19 acasa. dr. Ioan Mureșan susține că de două luni monitorizează telefonul pacienți cu coronavirus, rezultatele fiind foarte bune.

„Până nu se publică în monitorul oficial sunt doar zvonuri. Noi monitorizăm pacienții care sunt cu Covid-19 de 2 luni. Totodată, monitorizăm pacienții care sunt carantinați. De mers acasa ar fi imposibil deoarece nu avem mașină, vestiar în casa scării ca sa ne schimbăm și nici timpul fizic. Mai e o problemă. Dacă eu merg la domiciliu, pacientul e pozitiv, iar eu mă întorc la cabinet, eu pot să aduc aici, unde vin copii mici și gravide. În continuare monitorizăm și ajutăm. În fiecare zi primim 10-20 de telefoane, sunăm și noi. Eu am 7 pozitivi acum și vreo 50 în carantină. Zilinic mă ocup de 57 de oameni pe lângă cei 30 ce vin la cabinet. Faptul că îi monitorizăm telefonic este cam același lucru cu mersul acasă, nu poți face acasa niște intervenții spectaculoase”, ne spune medicul de familie, Ioan Mureșan.

Medicul de familie, Emiliana Costiug, care e și președintele Asociației Medicilor Cluj, spune clar că nu este posibilă amestecarea sistemelor covid și non-covid. Aceasta spune că tratarea pacineților de către medicul de familie acasa și revenirea acestuia la cabient ar putea duce inclusiv la cazuri de malpraxis.

„Noi am mers cu propunerile de a rămăne cu partea de bolnavi cronici, cu campania de vaccinare antigripal, monitorizarea gravidelor și a sugarilor și în plus triaj epidemiologic, consultația telefonică a pacienților. În niciun caz nu s-ar putea pune problema de consultație la domiciliu deoarece nu avem materiale de protecțe, mijloc de transport, loc unde să ne echimpaăm/dezechipăm în condiții sigure și nu putem amesteca sistemele covid-non-covid. În aceste condiții, dacă medicul merge la domiciliul unui pacient confirmat, care este clar un focar covid, riscul de infecție este foarte mare, iar transmiterea pentru următoarele 14 zile la cabinet va fi foarte mare. Acest lucru poate să ducă și la cazuri de malpraxis (ne îmbolnăvim cu bună știință ceilalți pacienți). Nu putem amesteca lucrurile”, declară pentru Servus Cluj medicul Emiliana Costiug.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza