Valoarea tichetelor de masă, majorată în bătaie de joc. Vezi ce spun sindicaliştii

by admin

Luna octombrie vine cu o majorare a tichetelor de masă. Cel puțin pe hârtie. Potrivit unor ordine ale Ministerului Muncii, publicate vineri în Monitorul Oficial, valoarea unui tichet de masă crește cu 0,01 lei, de la 20 de lei la 20,01 lei.

Așa-zisa majorare este criticată de sindicaliști, care o consideră o bătaie de joc la adresa angajaților.

“Mi se pare o aberaţie, ieşită din comun. Adică să majorezi valoarea tichetului de masă cu 0,01 prin ordinul ministrului muncii. Este o sfidare, o bătaie de joc la adresa lucrătorilor care beneficiază de tichete de masă, sau e o greşeală de tipar. Totodată, e o desconsiderare a forţei de muncă a lucrătorilor. Nu s-a întâmplat aşa ceva niciodată de când se dau tichete de masă”, a declarat Ştefan Roman, preşedintele SANITAS Cluj.

“Nici nu se justifică cheltuiala, efortul depus şi cheltuiala făcută pentru actul normativ respectiv. E o bătaie de joc la adresa salariaţilor”, crede și Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Şi angajaţii sunt nemulţumiţi de cei 0,01 leu primiți în plus.

“Mi se pare amuzant, în contextul în care valoarea maximă a unui tichet de masă e de 20 de lei, respectiv cu noile modificări ar fi 20,01. Sper că e o glumă de prost gust, dar într-adevăr e o bătaie de joc şi lipsită de orice logică, viziune şi alte chestii cu care nu sunt înzestraţi cei responsabili”, spune Gheorghe, HR consultant.

Ultima majorare a valorii tichetelor de masă a avut loc în luna aprilie. Atunci creşterea a fost una semnificativă, de aproape 5 lei. România rămâne totuși printre ţările europene cu cea mai mică valoare a tichetelor de masă. În majoritatea țărilor din Europa, valoarea unui tichet de masă este cuprinsă între 6 şi 11 euro pe zi, față de 4 euro pe zi în țara noastră.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza