CFR CLUJ, PREGĂTITĂ DE ÎNCĂ UN TRANSFER PE BANI MULŢI?

by Cristina Mihaila

Craiova a surprins cu transferul lui Valentin Mihăilă la Parma, pentru aproximativ 8.5 milioane de euro. Ioan Ovidiu Sabău şi Cristi Dulca au comentat la Fotbal Look de pe Look Sport + pe seama acestei mutări care ţine capul de afiş în acest sezon în Casa Liga 1 şi cred că echipele celelalte ar vrea şi ele să ajungă să ia o sumă atât de mare, de pe urma unei singure mutări.

Sabău a vorbit despre politica pe care o urmărec cei de la CFR Cluj, care nu lasă timpul să treacă, şi acceptă orice ofertă avantajoasă în schimbul vreunui jucător. Fostul mare fotbalist este convins că şi în momentul de faţă ardelenii ar ceda un jucător, dacă ar avea ocazia. I-ar da drumul şi pentru două milioane de euro.”Eu cred că şi CFR ar vinde acum, dacă ar putea. Dacă ar avea ce. Cred că ar accepta să vândă şi pe două milioane de euro”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

În acelaşi timp, Dulca a adus laude echipei Craiovei, pentru transferul lui Mihăilă:

”Depinde ce politică are clubul respectiv. A fost o şansă poate unică pentru Craiova să îl vândă pe Mihăilă pe bani aşa mulţi. Poate că dacă mai aşteptau, nu mai luau banii aceştia. Craiova de când a investit, a început să crească şi ca joc şi ca performanţe. A început să se bată la titlu an de an. Să vedem dacă vor continua forma bună de până acum”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza