Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj va trata pacienții suspecți de COVID-19. O parte din clădirea Medicală I va fi amenajată pentru a prelua persoanele care suferă de patologii respiratorii acute și care sunt suspecți că ar fi infectați cu noul coronavirus. Cel mai probabil, primii pacienți urmează a fi tratați aici începând de săptămâna viitoare.
„Din 3 noiembrie, o parte din clădirea Medicală I a început să fie operaționalizată și pregătită pentru preluarea pacienților cu patologie respiratorie acută, înalt suspecți COVID-19. Estimăm că începând de luni, 9 noiembrie, vom funcționa la capacitatea optimă.
În total, 68 paturi cu posibilitate de asistență medicală și oxigenoterapie și 6 paturi de terapie intensivă, corespunzătoare Secțiilor Clinice Medicină Internă I și Cardiologie I, vor fi alocate tratamentului pacienților cu suspiciune înaltă de COVID-19”, au transmis reprezentanții unității sanitare.
Pacienții non-COVID trebuie să știe următoarele lucruri:
- Secțiile Cardiologie Intervențională II și Gastroenterologie își vor desfășura activitatea în mod normal;
- Secția Clinică Cardiologie I își va restrânge activitatea la 19 paturi și se va reloca la parterul clădirii Oftalmologie;
- serviciile de ambulatoriu Cardiologie și Gastroenterologie se vor desfășura în mod normal.
În același timp, în clădirea Palat Nou (str. Clinicilor, nr. 4-6) s-au mai operaționalizat 4 paturi de terapie intensivă în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă, pentru pacienții înalt suspecți, care necesită terapie de urgență, sau preluarea pacienților pentru comorbidități după rezolvarea patologiei COVID-19.
Vă reamintim că în perioada aprilie-iunie 2020, clădirea Medicală I a fost transformată în secție suport COVID-19, oferind asistență medicală pentru peste 100 de pacienți pozitivi SARS-CoV-2, atât cazuri mai ușoare, cât și cazuri de terapie intensivă.
În funcție de evoluția pandemiei și asocierea patologiilor acute non-COVID cu infecția respiratorie COVID-19, alocarea paturilor va fi flexibilă, pentru a putea răspunde necesităților populației, inclusiv cu creșterea numărului de paturi de terapie intermediară (ventilație non-invazivă) sau terapie intensivă.