Decorurile de poveste ale Andreei Ghișa. Cum poți să trăiești dintr-un hobby

by admin

Flori uriașe, culori pastelate, materiale fine și multă creativitate. Asta găsești când pășești în studioul de design al Andreeei Ghișa, o clujeancă pasionată de frumos, care a reușit să se facă rapid remarcată în domeniu. A început doar în urmă cu doi ani, dar una dintre lucrările ei, ”Fairytale”, a fost nominalizată în finala premiilor pentru ”cel mai bun obiect de design al anului”.

”Studioul a luat naștere acum doi ani din dorința de a trăi dintr-un hobby. Întotdeauna am fost creativă, însă aveam nevoie de ceva mai mult, de un material inovativ pe piața din România. Am încercat câțiva ani, apoi am găsit materialul din care îmi realizez majoritatea lucrărilor și am început chiar cu florile, am văzut că au succes și de aici am continuat cu tablouri, cu tot ce înseamnă decoruri puțin mai exclusiviste pentru casă. Am avut nevoie de un aranjament mai deosebit, astfel am plecat de la ideea de a combina niște culori, niște forme de flori și de aici a ieșit tot. În prezent, lucrarea Fairytale se află expusă într-o clinică de estetică din Cluj-Napoca”.

Lucrarea Fairytale

Are un stil propriu, despre care spune că e ușor opulent și îi place să lucreze cu cele mai fine materiale. Tocmai de aceea, nu ține cont neapărat de tendințe, ci doar de inspirația de moment. ”Stilul meu este puțin luxuriant și opulent, iar unul dintre materialele mele favorite este cel din care realizez florile (polipropilena) și care nu se găsește la noi în țară. Un alt material fără de care nu mi-aș putea desfășura munca este rășina. Nu știu care sunt tendințele, nu mă ghidez după acestea, în schimb cred că a devenit culoarea mult mai importantă, adăugarea unei pete de culoare în orice interior, nu se mai merge pe interioare monotone”, spune Andeea.

Deși românii nu sunt încă obișnuiți să apeleze la un designer atunci când își decorează casa, Andreea spune că lumea a început să constientizeze importanța bunului-gust. Iar pe cei care nu își permit să apeleze la un specialist, îi sfătuiește să-și folosească propria imaginație.

”Dacă ești puțin creativ, poți să îți creezi și singur decorurile. Totul ține de puțină îndemânare, iar sfatul meu este ca prima dată să încerci și dacă nu reușești sau nu ești mulțumit de rezultat, atunci să apelezi la un profesionist. Sunt foarte multe lucruri pe care le poți realiza cu mâna ta, însă cred că e nevoie de un ochi oarecum format pentru a vedea ce se potrivește într-un anumit spațiu”, explică Andreea Ghișa.

Andreea realizează piese de decor unice, precum tablouri din rășină epoxidică. Proiectul ei Fairytael poate fi votat aici până în dată de 26 mai.

Antonia Țânț

Te-ar putea interesa si

Comenteaza