Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va lansa oficial, marți, 17 noiembrie 2020, strategia globală de eradicare a cancerului de col uterin.
Evenimentul va fi marcat, la nivel mondial, printr-un eveniment online organizat de OMS, dar și de evenimente locale care vor culmina, pe durata serii, cu iluminarea unor clădiri reprezentativedin întreaga lume în culoarea albastru-verzui (”teal”), culoarea conștientizării cancerului de col uterin.
România se alătură demersului global inițial de Organizația Mondială a Sănătății și va da startul luptei pentru eradicarea cancerului de col uterin,la Cluj – Napoca, prin iluminarea Catedralei Mitropolitane ”Adormirea Maicii Domnului”, situate în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Institutul Oncologic Profesor Doctor ”Ion Chiricuță”, unul dintre cele mai importante centre de îngrijirea pacienţilor bolnavi de cancer, de prevenţie şi cercetare în domeniul cancerului, dar și educație privind cancerul din România, în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și compania Transavia.
Organizația Mondială a Sănătății își propune, prin programul lansat, marți, 17 noiembrie 2020, după încheierea celei de-a 73-a Adunări Mondiale a Sănătății, ca, până în anul 2030, în toate țările să se ajungă la o rată de vaccinare HPV de 90%, la 70% acoperire cu screening și la o rată de 90% acces la tratament pentru pre-cancer și cancer de col uterin, inclusiv acces la îngrijiri paliative.
Catedrala Mitropolitană ”Adormirea Maicii Domnului” va rămâne iluminată timp de 2 ore, între orele 19.00 și 21.00.
”Institutul Oncologic Profesor Doctor ”Ion Chiricuță” este coordonatorul Programului Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin și am lansat acest program, în urmă cu 8 ani, pentru că suntem preocupați de sănătatea femeii din România, ne dedicăm zilnic toată activitatea și eforturile pentru că femeile din România merită să fie stimate și îngrijite. Ne-am alăturat acțiunilor Organizației Mondiale a Sănătății și am ales Catedrala Mitropolitană ”Adormirea Maicii Domnului” pentru a participa la evenimentul de marți pentru că suntem într-o strânsă colaborare cu așezămintele Bisericii în vederea sprijinului pe care aceasta îl acordă pacienților cu probleme oncologice, în special prin programele de îngrijire paliative”, declară Patriciu Achimaș – Cadariu, director medical al Institutul Oncologic Profesor Doctor ”Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.
Evenimentul de iluminare a Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca este organizat cu sprijinul Transavia, unul dintre cele mai reputate businessuri de familie românești, cu o experiență de 29 de ani pe piață, și lider local al industriei de carne de pui. Din respect pentru comunitate și din grija față de oameni, Transavia se implică în mod activ în acțiuni de responsabilitate socială, sprijinind proiecte și cauze sociale menite să le facă oamenilor viața mai bună. Sănătatea, educația și sportul sunt doar câteva dintre categoriile pe care Transavia le-a sprijinit constant prin programe strategice. În anul 2019, Transavia s-a alăturat companiilor care au făcut pasul important și angajant în crearea unor servicii de sănătate premium, cu un proiect-unicat în România prin investiția în primul spital pentru recuperarea copiilor cu handicap locomotor. În anul 2020, Transavia s-a implicat cu reziliență în sprijinirea autorităților în lupta cu pandemia de COVID-19 și a realizat sponsorizări pentru sistemul medical în valoare de 2 milioane lei.
Alături de edificiul din Cluj-Napoca, în semn de solidaritate față de această cauză vor fi iluminate clădiri simbol din 24 de țări din întreaga lume, precum: Primăria Paris (Franța), Calgary Tower și Cascada Niagara (Calgary – Canada), Podul Bosfor (Istanbul – Turcia), Castelul Bled (Ljubljana – Slovenia), Miami Tower (Florida – USA).
În România, cancerul de col uterin este a 3-a cea mai prezentă formă de cancer la femei, după cancerul mamar și cancerul rectal. În fiecare an, aproximativ 3.300 de femei sunt diagnosticate cu acest tip de cancer și peste 1.700 ajung la deces din această cauză.