Primăria Cluj-Napoca le răspunde celor de la Asociația Pro Infrastructură, după ce aceștia au spus că birocrația și incompetența autorităților locale pune în pericol finanțarea europeană a metroului. Reprezentanții municipalității au explicat în ce stadiu se află proiectul și care sunt pașii ce urmează a fi făcuți în perioada următoare.
„Primăria Municipiului Cluj-Napoca apreciază implicarea și sprijinul Asociației Pro Infrastructură privind proiectul metroului clujean, dar și a altor proiecte de infrastructură extrem de importante pentru Zona Metropolitană Cluj-Napoca și regiunea de nord-vest.
Facem precizarea că proiectul privind metroul se află în etapa de selecție a opțiunii, care a început imediat după finalizarea studiului de prefezabilitate.
Echipa de consultanță care pregătește proiectul, împreună cu beneficiarul și cu sprijinul JASPERS, au avut mai multe întâlniri de lucru în luna noiembrie privind:
(a) un calendar accelerat pentru pregătirea proiectului, fără a se compromite însă calitatea pregătirii;
(b) construcția unui plan de analiză de opțiuni robust, care să conducă, până în primăvara anului 2021, la soluția optimă privind proiectul;
(c) îmbunătățirea și rafinarea modelului de transport realizat cu ocazia pregătirii Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru ca acesta să sprijine selecția celei mai bune opțiuni pentru proiect.
Echipa de consultanță lucrează în prezent la primele trei rapoarte critice pentru etapa de analiză de opțiuni (Raportul geotehnic, Raportul asupra constrângerilor și baza de date și un Raport pregătitor tehnic pentru analiza de opțiuni), care urmează a fi transmise beneficiarului în următoarele două săptămâni.
Având în vedere cele menționate mai sus, precizăm faptul că investigațiile geotehnice vor fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2020, cu respectarea termenelor contractuale a fazelor de proiectare care trebuie predate de către prestator în conformitate cu contractul de servicii încheiat. În concluzie, pregătirea proiectului de Metrou din Cluj-Napoca continuă, pe multiple fronturi de lucru, după un calendar accelerat, astfel încât să poată beneficia de oportunitatea finanțării sale prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, au explicat reprezentanții Primăriei.
Asociația Pro Infrastructură au tras un semnal de alarmă cu privire la proiectul metroului din Cluj. Ei spun că proiectul este blocat din cauza birocrației și există riscul să nu poată fi finanțat din fondurile europene cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, așa cum speră autoritățile locale.
3 comentarii
Prea târziu și prea alambicat. Acest comunicat nu comunica de fapt nimic. Cititorul este pus in fata unui text ațos, făcut sa ascundă adevarul, nu sa-l lămurească. Bateți câmpii acolo in compartimentul de comunicare. Trebuia un răspuns simplu la întrebarea: se cer avize și hârtii inutile la tot soiul de probleme pentru care acestea nu sunt necesare? Cu alte cuvinte, se pun bete in roate consultantului pe care chiar voi l-ați angajat? Atât. De restu’ Mărășești…
Incompetența autorităților locale.
acest pseudo metrou este o fabulatie de campanie electorala.
cine crede ca orasul Cluj Napoca va avea metrou in viitor este la fel de senil ca si Hitler in ultimele zile de razboi.