”Plasma e darul de Crăciun” – campanie de donare inițiată de societatea civilă

by Cristina Mihaila

„𝐏𝐥𝐚𝐬𝐦𝐚 𝐞 𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧” 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐬𝐦𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐜𝐮 𝐯𝐢𝐫𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐯𝐢𝐝 𝟏𝟗, 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐠𝐫𝐚𝐯𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣, 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮 𝐬̦𝐢 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

Desfăşurată de grupurile de inițiativă civică Vă ajutăm din Sibiu, Vă ajutăm din Cluj și Vă ajutăm din Timișoara, campania își propune să mobilizeze în perioada 24 noiembrie – 24 decembrie un număr de 1.000 de donatori de plasmă convalescentă și face apel la solidaritatea pacienților vindecați de Covid 19 care au prezentat forme ușoare și medii ale bolii. Toate informațiile medicale ale campaniei, dar și statistici actualizate zilnic legate de situația donatorilor din cele trei centre vor fi disponibile pe site-ul dedicat plasmaesteviata.ro, care se lansează chiar astăzi.

Plasmafereza – donarea de plasmă convalescentă – este o procedură care salvează vieți. Dacă înainte de epidemia de Covid 19 spuneam cel mai des că sângele înseamnă viață, iată că acest virus ne readuce în discuție o terapie veche de peste 100 de ani, a cărei importanță ne dorim să ajungă în atenția potențialilor salvatori” – a spus medicul Eduard Egri.

Este prima acțiune care adună împreună energia unor grupuri de suport, active în cele trei orașe din Transilvania”, a spus judecătorul Cristi Danileț, din partea Vă ajutăm din Cluj. „Obiectivul legat de Crăciun este doar o primă etapă în campania pe care o desfășurăm și în care îndemnăm la solidaritate persoanele care au văzut ce înseamnă acest virus, dar care au avut șansa unei vindecări la domiciliu”, a mai adăugat el, subliniind cât de important este în aceste momente apelul la umanitatea din noi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza