Partidul PRO România prevede un plan anticriză, menit să asigure protecție pentru românii cu venituri mici și susținere pentru IMM-urile românești. Daca va obține susținerea politică necesară pentru un nou mandat de prim-ministru, planul va fi pus în aplicare de către Victor Ponta, transmit reprezentantii PRO Romania.
Ioan Rus, om de afaceri cu bogată experiență politică si fost ministru de Interne, se numără printre liderii-cheie care își declară public susținerea pentru PRO România și pentru nominalizarea lui Victor Ponta ca premier.
„Ne aflăm în pragul unei hotărâri grele, care va decide soarta României noastre pentru următorii patru ani. Avariată de criza pandemică, campania electorală a adus puțină lumină în întunericul dens al unui haos administrativ numit guvernare. Dureroasele crize cotidiene s-au cronicizat, ard spitalele, piere speranța de viață, în schimb cresc primejdios datoriile țării, împovărându-ne financiar pe fiecare dintre noi.
Singurul partid care și-a asumat programatic ieșirea din această criză este, fără echivoc, PRO ROMÂNIA. Și asta nu pentru ca să îmbogățească folclorul de campanie cu ficțiuni de calitate îndoielnică, ci pentru că Victor Ponta a demonstrat, ca premier, că știe, poate și se achită responsabil de o astfel de misiune de mare anvergură”, spune Ioan Rus.
Principalele măsuri pentru ieșirea din criză propuse de PRO România:
- Venitul Minim de Criză: asigurarea resurselor minime pe perioada crizei pentru fiecare român din țară sau din străinătate. Se acordă tuturor celor care au venituri sub 2000 de lei.
- Sprijinul Economic de Criză: plan anticriză care permite IMM-urilor să-și continue activitatea și să păstreze locurile de muncă. Acesta prevede reduceri de TVA, anularea unor obligații fiscale, sprijin pentru plata chiriilor, amânarea unor rate bancare, redeschiderea afacerilor, acordarea de granturi și eficientizarea programului IMM Invest.
- Educație: reîntoarcerea în școli, în condiții de siguranță, și testarea periodică a tuturor celor din sistemul de învățământ. De asemenea, se propune redeschiderea cabinetelor medicale școlare pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor.
- Sănătate: implementarea unui program care să permită testarea tuturor, cu decontare pentru cei care optează să se testeze în privat.
- PROmisiunea relansării economice: un Proiect Național de Investiții în infrastructură, agricultură, educație, sănătate și mediu. Pentru reconstrucția României post-criză, se instituie PROiectul România – Marile Reforme în administrația publică și fiscală.
- Totodată, PRO România militează pentru redarea demnității și respectului pentru haina militară prin revenirea la forma inițială a legii 223/2015
De asemenea, PRO România anunță redeschiderea etapizată a școlilor, întâi în ciclul primar și apoi în cel gimnazial, precum și testarea săptămânală a tuturor profesorilor, a personalului auxiliar din școli. De altfel, una dintre măsurile pe care PRO România le garantează pentru perioada imediat următoare obținerii guvernării este aplicarea unui Program Național de Testare COVID-19 a tuturor românilor, cu decontarea testelor de către stat.
1 comentariu
Judecând după cum merg lucrurile nu vorbele, pare asumare programatică de ieșire din schemă, fără echivoc.