Constantin Ciuce este unul dintre cei mai apreciați chirurgi români. Având o dublă specializare, în peste trei decenii de activitate el a salvat mii de pacienți și a rezolvat cele mai dificile cazuri. Dar Constantin Ciuce s-a implicat și în cercetarea experimentală, având o contribuție majoră la dezvoltarea chirurgiei vasculare și a microchirurgiei reconstructive în țara noastră. Ca profesor universitar și apoi rector al universității de medicină din Cluj-Napoca, Constantin Ciuce a format generații întregi de doctori, cărora le-a transmis nu doar cunoștințe medicale, ci și pasiunea și responsabilitatea fără de care nu poți fii un medic adevărat. Doctorul clujean este membru fondator al Societății Române de Microchirurgie Constructivă și a dus faima școlii de medicină românești în întreaga lume, participând la congrese în Belgia, Portugalia, Italia și Statele Unite și publicând în reviste de specialitate recunoscute la nivel internațional. Pentru întreaga sa activitate, Constantin Ciuce a fost distins cu numeroase premii și distincții, atât în țară, cât și în străinătate.