Lucrările de modernizare a infrastructurii edilitare din localitatea Gârbău, județul Cluj, respectiv de extindere a rețelei de alimentare cu apă, au început astăzi și ar trebui finalizate în termen de șase luni. Lucrările de execuție constau în realizarea unei rețele de distribuție a apei în lungime de 1,6 km. De asemenea, vor mai fi amenajate circa 70 de branșamente la imobilele care, în acest moment, nu beneficiază de acest serviciu public.
„E un nou pas înainte pe care îl facem spre ambițiosul obiectiv pe care l-am asumat, acela al racordării cât mai rapide a județului Cluj, în proporție de 100%, la apă în sistem centralizat. Pentru aceasta, alături de sumele impresionante pe care le-am atras de la Uniunea Europeană, folosim și fonduri proprii, special alocate de Consiliul Județean și de compania noastră de apă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Finanțarea lucrărilor este asigurată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.