Imobilul în care a locuit Doina Cornea, disidenta anticomunistă, va fi cumpărat de Primărie şi transformat în casă memorială. Proiectul va fi supus spre aprobare în data de 15 decembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Local.
Imobilul propus spre cumpărare este compus din teren-curte în suprafață de 349 mp și construcția propriu-zisă. “Transformarea imobilului în casă memorială este un gest moral de recunoaștere și recuperare istorică prin care generațiile viitoare vor avea oportunitatea să cunoască faptele doamnei Doina Cornea, care s-a opus cu demnitate şi curaj dictaturii comuniste. Împreună cu fundația Doina Cornea, ne vom implica activ pentru ca această casă memorială să devină un punct de referință în istoria contemporană a Clujului și a României și să ducă mai departe ceea ce a simbolizat doamna Doina Cornea pentru democrație și drepturile omului”, a scris edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pe facebook.
Totodată, în luna iulie a acestui an consilierii locali au aprobat schimbarea denumirii străzii Alba Iulia – strada pe care se află imobilul – în strada „Doina Cornea”.
Doina Cornea s-a născut în 1929 la Braşov și a activat în cadrul Facultăţii de Filologie a Universității Babeș-Bolyai. A fost o disidentă anticomunistă, cunoscută pentru textele sale de protest difuzate prin intermediul postului Europa Liberă. A co-fondat mai multe organizații civice după 1990 și a obținut mai multe decorații din partea statului român. A decedat la 4 mai 2018, în locuința ei din Cluj-Napoca şi a fost înmormântată, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.