Numărul cazurilor de COVID-19 este într-o descreştere uşoară în ultima perioadă. Însă, edilul municipiului Cluj-Napoca îndeamnă populaţia să nu se relaxeze şi să respectele toate normele de siguranţă în continuare
„Din 19 noiembrie când am avut 9,03 la mie pe municipiul Cluj-Napoca, am avut o scădere constantă. Ieri ajunsesem la 6 la mie. Deci, asta e, să spunem, partea plină a paharului, care se referă la faptul că prin măsurile de testare consistentă, prin carantinare locală a celor care se aflau în stare de COVID-19, prin efortul medicilor extraordinar, prin infrastructura din spitale de excepţie pe care o avem din comparaţie cu alte judeţe şi nu în ultimul rând prin gradul de conformare a cetăţenilor la măsurile pe care autorităţile le solicită, am reuşit să coborâm acest prag de infectare”, a declarat Emil Boc în cadrul şedinţei Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca.
În utlimele 24 de ore numărul noilor cazuri de COVID-19 totuşi s-a dublat în județul Cluj. Au fost confirmate 264 de noi îmbolnăviri. Rata medie de infectare a crescut ușor și a ajuns la 5,01 cazuri la mia de locuitori.
„Astăzi, este o uşoară creştere datorită faptului că au ieşit datele din 30 şi 1 decembrie când nu s-au făcut practic testări sau au fost foarte puţine. Ştiţi bine, se prezintă aceste date pentru o perioadă cumulativă de 14 zile”, a explicat edilul.
Totuşi, Emil Boc vine cu un îndemn către cetăţeni să respecte în continuare normele de siguranţă şi să fie responsabili.
„În concluzie, traiectoria este bună, dar vă solicit şi vă rog pe toţi să nu relaxaţi măsurile de protecţie. Oricând poate să crească acest indice de infecţie COVID-19, dacă relaxăm măsurile. Nu este timpul pentru relaxări, nu este timpul pentru a abandona măsurile de siguranţă, de protecţie sanitară individuală şi colectivă. Încă nu a sosit momentul ca aceste lucruri să se relaxeze. Cu siguranţă odată cu apariţia vaccinului, care este pe ultima sută de metri, atunci vom putea vorbi de alte măsuri. Deocamdată să păstrăm ceea ce avem”, a conchis Emil Boc.
2 comentarii
Cam peste tot asta se propaga, ma rog,prin presa mainstream,ca in multe alte locuri chiar epidemiologi cu zeci de ani de experienta spun ca e exagerat acest covid pana in panzele albe.
Nu tocmai OMS a declarat ca mastile vor fi obligatorii si dupa vaccinare? Ca nu reptilienii au declarat,sau oculta sau alte minuni. Organizatia mondiala a sanatatii a spus ca distantarea sociala si mastile nu vor putea fi puse la o parte chiar si dupa vaccinare. Deci unde e acea ultima suta de metri?
Deja in alte tari se vorbeste de “noi valuri de covid”, pai daca o tinem asa,putem da lockdown dupa lockdown si mereu o sa vina un val nou de covid la care stai ca nu avem vaccinul bun,desi esti vaccinat dar nu esti vaccinat pentru tulpina noua si tot asa.
Nu ii indemn pe altii sa nu respecte masurile,dar nici nu ii indemn sa ia totul la suflet cand citesc lucruri prin presa sau aud la stiri. Este halucinant cat de mult se exagereaza acest covid. Ai avea impresia ca e ciuma sau variola majora.
Nu am vazut,nici auzit undeva,o singura comparatie despre numarul infectatilor de covid versus numarul infectatilor de gripa sezoniera. Numarul celora care au fost raciti,care au prins gripa,influenza etc,etc,etc. Luam toate acele numere,le punem frumos langa numerele covid. De acolo extrapolam la un mod mai concret,cati au prins ce fel de boala,virus,ce problema,cati au murit din ce fel de motive. Si dupa aia vedem si noi la modul EXACT si SPECIFIC,cine a murit de ce,si cati la suta mor. Nu exista un studiu concret,ca la carte despre acest vaccin miraculos, si nu vad pe cineva de la putere sa ia mai serios la intrebare de ce,daca dorim vaccin,de ce neaparat de la cea mai corupta companie le luam? Compania Pfizer. Nu mai exista alt vaccin pe pamant? Nu? Ca sunt zeci de tipuri care sunt acuma in dezvoltare pentru covid.
Vreti statistici genul Covid? Uitati,gripa sezon 2018-2019
https://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/gripa/decese-noi-confirmate-cu-virus-gripal-sezon-2018-2019?limit=20&limitstart=80
Nu este vorba de relaxare absoluta,dar nici nu am sa fiu inca un covidiot paranoic. Vad destui nebuni din astia pe strada,panicati incontinuu,daca stranuta careva,sau nu are cineva pusa masca 100% cum trebuie,gata deja sar pe saracul de om,de zici ca am fi in “vremurile bune” unde de ziceai ceva de de marele om,una doua te para un vecin si veneau cativa babani,te puneau in o duba si nu mai auzea nimeni ceva de tine.
Anul trecut, OMS a raportat aproximativ 1,6 milioane de decese cauzate de GRIPA.
Anul acesta, numarul deceselor cauzate de COVID se apropie de 1,4 milioane. Suntem aproape de sfarsitul anului statistic, deci cifrele se vor egala.
Despre gripa “ordinara” si decese cauzate de acesta nu se mai aude absolut nimic.
Eu, personal, si in acest an m-am racit, am tusit, mi-a curs nasul, ca si in anii trecuti. M-am tratat la fel ca alta data: aspirina + ceai cald, indulcit cu miere + cate un paharel de palinca, de 2 ori pe zi. Consum aproape zilnic si usturoi, care-i pune pe fuga si pe vampirii lui Dracula. 😀
P.S.
Copiilor nu se mai spun povesti “horror”, cum sunt Scufita Rosie, Alba ca Zapada etc.
Insa sunt obligati sa poarte masti, de indata ce implinesc 5 ani si 1 zi.
Mare e Gradina lui Dumnezeu !