Sărbătorile Crăciunului sunt așteptate cu bucurie de toată lumea. Reprezentanții Muzeului Etnografic al Transilvaniei au prezentat o poveste prin care se ilustrează trăirile unor sărbători istorice.
În Postul Crăciunului, hori și nunți nu se fac prin sate, iar singurele prilejuri de adunări și petreceri în această perioadă nu sunt decât șezătorile, furcăriile sau clăcile de noapte, unde se lucrează de obicei puțin și se petrece destul vorbindu-se mai ales, cântându-se și câteodată jucându-se. Prin urmare, tineretul are binecuvântate pricini să aștepte deschiderea sau dezlegarea horelor, care vor atrage după dânsele, după Bobotează, și nunțile. Copiii tânjesc după colindat, stea, irozi, capră și altele, iar toată lumea laolaltă așteaptă Crăciunul sătul, cu mâncăruri preparate din carne.
Trei zile sunt ale Crăciunului, iar după el vin cu duiumul sărbători și obiceiuri, care mai de care mai frumoase. Atâtea obiceiuri felurite dau prilej ca plăcerile și veselia să se simtă în orice suflet, din orice bordeiaș. Copilașii de-abia așteaptă să mănânce chișcuță și cârnăciori făcuți cu usturoi, cigheraș, costițe fripte în hârgău și răcituri. Cei bătrâni așteaptă și ei să vină Crăciunul, să-și mai ungă gâtul cu vreo câteva jumere din tigău. Cei mai zburătăciți se țin valvârtej, să le cumpere tații opinci, că doar au să se ducă cu popa și or să aducă acasă plăcinte, vărzări, chiroște și turte. După ce-or găti cu Ajunul, se duc cu steaua. Flăcăii au și ei să se ducă cu capra, unii cu moșnegii, alții cu uratul. Dar oricum, tot îi mai bine cu capra, dar să se îmbrace în așa fel, încât toate fetele cele mai frumoase ale celor bogați să nu-și mai ia ochii de la dânșii. Mulți anume s-or îmbrăca bine, or glumi mult, s-or rătăci, că doar-doar or pune mâna unde li-i gândul.
D-apoi fetele! Fetele or fi și ele care mai de care mai ghilosite și mai gătite, să nu mai treacă și câșlegile Crăciunului fără ca ele să se mărite. Seara, bătrânele or sta la taifas până într-un târziu, or lăuda ficiorii care cântă bine și or huli pe cei bobletici, fără vlagă, molâi și pe cei care n-au niciun Dumnezeu.
De sărbătorile Crăciunului, când oamenii vor merge unii pe la alții, nu se cade să găsească gospodăriile neîngrijite. De aceea femeile, cu tot frigul aspru care este pe această vreme, scot din case totul afară, ca să văruiască, să lipească, să tragă brâie, să spele ferestrele și ușile, să scuture lucrurile din casă și să le așeze iarăși frumos la locul lor. Intrând cineva în casă, s-o vadă ca un pahar, «s-aminoase», nu altceva, căci gospodinelor, mai ales, venind cu pomeni unele la altele, nu le va fi frumos să audă că li s-au zvonit prin sat vorbe urâte. În curățenie se întrec mai ales fetele, ca să-și aibă casele îngrijite, căci la Crăciun și apoi la Sf. Vasile le vor veni ibovnicii cu uratul la fereastră și Doamne ferește să zică dușmanul:
« Văzuși, vere, la ibovnica ta? Prin crăpăturile ferestrei se dădeau șoarecii cu sania la vale! »
Cu privire la îmbrăcăminte, tineretul mai ales, «cei ce joacă în horă», caută să se înnoiască cu câte ceva din vreme, dacă cele avute până atunci sunt ponosite.
(Tudor Pamfile – Sărbătorile la români, Edit. Saeculum, București, 1997; foto: „Uliță iarna” (nr. inventar 814, negativ, anul 1928), sat Meria, comuna Lunca Cernii de Jos (jud. Hunedoara), autor Denis Galloway, arhiva MET.)
Sursa: Muzeul Etnografic al Transilvaniei
este parte a
