Un proiect care presupune construirea unui nou cămin în complexul studențesc Hașdeu din Cluj-Napoca, precum și etajarea a patru dintre cămine sau amenajarea unui spațiu verde pentru relaxare a fost pus in dezbatere publica de Primaria Cluj-Napoca până în 14 ianuarie.
Prin proiect se propune ameliorarea funcționalității și calității complexului studențesc Hașdeu, prin etajarea căminelor II, III, IV și V, realizarea unei construcții noi(cămin studențesc, clădire exponat), amenajare spațiu verde pentru odihnă, sport și recreere amenajare circulații, reorganizare locuri de parcare”, se arată în proiectul de Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal dezvoltare complex studențesc „Hașdeu”, str. B.P. Hașdeu nr. 11,23,25,45,53,69. Printre modificări se numara inclusiv realizarea unor piste de biciclete în cadrul complexului studențesc.
Complexul studențesc Hașdeu se întinde în prezent pe aproape 5 hectare de teren, căminele fiind construite începând cu anul 1959.
Etapa consultării publice are loc în perioada 31 decembrie 2020 – 14 ianuarie 2021, persoanele interesate având posibilitatea de a trimite sesizări, observații și puncte de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro.
De asemenea, se pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.