Transylvania Fusion Center for the Arts organizează sâmbătă, 29 iunie de la ora 19 la Cinematograful „Florin Piersic” un spectacol-eveniment inedit. Se numește „Dezlănțuită” și este descris de organizatori drept1 „primul spectacol organizat în țara noastră care îmbină secvențe de Bellydance (Dans Oriental), Tribal Fusion (inclusiv în premieră, Romanian Folkloric Tribal Fusion), și American Tribal Style®, într-o poveste coerentă despre dorința de libertate a femeii, pasiune, deznădejde, speranță, curaj și solidaritate”.
Spectacolul este o călătorie prin dans care începe în timpuri și locuri îndepărtate, dar care continuă în zilele noastre, acasă și în Occident, dezvăluind femeia în diferite ipostaze, surprinzător de actuale și relevante, în ciuda trecerii secolelor: sclavă și liberă, seducătoare și puternică, vulnerabilă și, în același timp, o luptătoare.
Gilly Martin și invitații ei vă vor duce într-o lume a dansului, dar și a imaginilor și a muzicii, printr-o secvență de Dans Oriental – Evadare din harem – și una de Tribal Fusion – Odă (tribală) României.
„Este o premieră națională din mai multe puncte de vedere. Este primul spectacol care definește foarte clar cele doua stiluri de dans: Dans Oriental (Bellydance), pe de-o parte, și pe de altă parte, Tribal Fusion, un stil de dans modern născut la sfârșitul anilor ’90 – începutul anilor 2000 în SUA, având ca rădăcină Dansul Oriental. Dar, mult mai important, este primul spectacol de acest gen ce are fir epic, spune o poveste muzicală cu fiecare coregrafie, are un mesaj unitar și consistent.” explică Gilly Martin, fondatoarea Transylvania Fusion Center for the Arts, instructor de dans, coregraf și producător al evenimentului. De ce Dezlnțuită?
„Dezlănțuită duce cu gândul la eliberare, și chiar despre asta este vorba. Prin două fire lirice, exprimate prin dans, povestim două întâmplări de salvare, de regăsire a identității și a comunității, de femei care se descoperă pe ele însele prin curajul dat de mediul social puternic, de <>”, a precizat Gilly Martin.
De exemplu, „conceptul de harem este atât de romantizat, dar noi uităm că femeile de acolo erau sclave. Femeile dansau împreună pentru a se susține reciproc, dar aceasta era o parte infimă a vieții lor – singura ce a ajuns pe micile ecrane și în mințile noastre de altfel. Nu aveau libertate, singura lor speranță la o viață mai bună era de a fi aleasă pentru a dărui moștenitori sultanului, sau altui aparținător. Dansau pentru ele, pentru proprietarul lor, dar nu din fericire, așa cum le vedem descrise în filme”, a mai declarat Gilly Martin. De ce această paralelă între Orientul îndepărtat și România contemporană? De ce este atât de actuală și relevantă, o poveste despre o lume atât de îndepărtată în spațiu și timp? „Ei bine, în zilele noastre, în anul 2019, România este cel mai mare exportator de sclavie sexuală din Europa. Sute de fete și femei (și tot mai des, băieți) sunt de multe ori literalmente răpite, sau ademenite și manipulate, într-o situație fără scăpare, în care corpul lor nu le mai aparține. Iar poate cea mai dură parte a poveștii lor, este că nu au întoarcere acasă. Stigma socială atașată victimelor este, în ziua de azi, în România, de neacceptat. Spectacolul nostru dorește să transmită un mesaj de compasiune, iubire și vindecare, în care victimele își pot regăsi identitatea și liniștea, în sufletul comunității”, subliniază aceasta.
Gilly Martin și membrele tribul ei sunt implicate în viața comunității, iar prin tot ceea ce fac vor să arate că le pasă cu adevărat de locul în care trăim, de oamenii de lângă noi. Tocmai de aceea, partea a doua a evenimentului, Odă (tribală) României, aduce în atenție o problemă serioasă, de multe ori trecută cu vederea: excluderea din comunitate a femeilor care, din dorința de a avea o viață mai bună în altă țară, ajung victime ale traficanților de persoane, ale prostituției forțate, ale violențelor. Cele care reușesc să scape din acel infern revin acasă, dar uneori nici familia, nici foștii prieteni, nici comunitatea, nu sunt gata să le întindă o mână și să le ajute să își construiască un nou drum.
Spectacolul este un prilej pentru a arăta publicului ce înseamnă puterea „tribului”. Biletele pot fi procurate prin Live Tickets sau de la sediul Transylvania Fusion Center for the Arts. Prețul unui bilet este de 25 lei. Accesul copiilor sub 12 ani nu este recomandat.